Recomandari

Phillipe Auclair, corespondentul L’€™Equipe la Londra explică în FourFourTwo-ul din octombrie cum funcţionează sistemul de scouteri al lui Arsenal:

„E ca o piramidă imensă. În vârf e Arsene. Sub el e Steve Rawley, chief-scout, iar sub acesta din urmă sunt aşa-numiţii super-scouts, care acoperă toate regiunile fotbalistice: Francis Cagigao (Spania şi Portugalia), Gilles Grimaldi (Franţa, Israel şi Africa), Peter Clarke (Olanda), Danny Karbassiyoon (SUA şi Mexic) şi Tony Banfield (Italia, Croaţia şi Slovenia). Sub ei sunt straturi întregi de alţi scouteri în fiecare din aceste ţări. Majoritatea lucrează ca freelanceri şi colaborează cu mai multe cluburi în acelaşi timp.”

Mai povesteşte şi o întâmplare semi-anecdotică, dar fiind vorba de Wenger, mai mult ca sigur e adevărată:

„Acum vreo doi ani, o echipă din Bangladesh a venit să joace câteva meciuri în Anglia. Erau partide de nivel scăzut, organizate pentru comunitatea sud-asiatică din Londra, dar cu toate astea m-am dus. Am fost foarte impresionat de portarul uneia dintre echipe şi i l-am menţionat lui Arsene. Nu mi-a venit să cred când mi-a spus că ştia jucătorul. Era un anonim din Bangladesh! Sunt convins că nu există un jucător pe planeta asta despre care Arsene să nu ştie câte ceva!”

În acelaşi reportaj, un scout anonim spune că ştie un puşti de 8 ani care câştigă 1000 de lire pe lună jucând la piticii unui club de Premier League.

Un citat emoționant din Jock Stein, care povestește ce înseamnă să lucrezi în mină:

„I went down the pit when I was 16 (at first I was still working with ponies – it was still that era) and when I left 11 years later I knew that wherever I went, whatever work I did, I’d never be alongside better men. They didn’t just get their work done and go away. They all stayed around until every man had finished what he had to do and everything was cleared up. Of course, in the bad or dangerous times that was even more true. It was a place where phoneys and cheats couldn’t survive for long.

Down there for eight hours you’re away from God’s fresh air and sunshine and there’s nothing to compensate for that. There’s nothing as dark as darkenss down a pit, the blackness that closes in on you if your lamp goes out. You’d think you would see some kind of shapes but you can see nothing, nothing but the inside of your head. I think everybody should go down the pit at least once to learn what darkness is.”

Hugh McIlvanney, Hero worshipped by his people, The Observer, 15 septembrie 1985

Dacă beți ceva, înghițiți întâi și abia după asta citiți ce urmează. Nu vreau să aud ca v-ați puleverizat monitoarele cu bere din cauza râsului incontrolabil. Ați fost avertizați!

„Nu sunt potrivit pentru Bolton sau Blackburn, aș fi mai potrivit pentru Inter sau Real Madrid. N-ar fi o problemă pentru mine să mă duc și să antrenez cluburile respective pentru că aș câștiga dubla sau campionatul de fiecare dată. Dați-mi Manchester United sau Chelsea și as face la fel, n-ar fi o problemă.” Sam Allerdyce

Fat Sam? Același care n-a rezistat nici un sezon la Newcastle? Sod off!

După James Appell, încă un englez se aventurează în relativa anarhie a Europei de Est. Nick Ames, care de obicei scrie pentru Arsenal, a venit pană la Cluj săptămâna trecută sa vadă meciul cu Pandurii. A scris despre asta pentru European Football Weekends:

In a day and a half I’d already thoroughly combed Cluj-Napoca’s pleasant mixture of pretty churches, side streets and museums, all accompanied with the requisite sprinkling of dreadful Communist ephemera. I’d been down a salt mine and hiked 15km towards, up and back from a mountain gorge near the town of Turda, subsequently feeling pretty akin to the name. A chance meeting with some Americans had resulted in generous Ursus consumption, just five minutes from this very square, the evening before. So what could be done when there was just one thing missing?

Un foto-reportaj interesant de la Dinamo-Rapid 3-2, scris de un James Appell, un londonez care are un blog în care se ocupă de subiecte trecute cu vederea de presa sportivă tradițională:

For me a trip away necessitates a change of scenery, and there’s no greater antidote to the sterility of orderliness in the UK (respect for rules, queueing, attentiveness to other people’s private space) than spending a few days in the relative anarchy of Eastern Europe. I was looking for a place to spend a couple of days getting away from London, and Bucharest seemed like just the ticket.