Recomandari

Articole precum cel al lui Mihai Goţiu de azi ar trebui publicate regulat până când vom ajunge să înţelegem cât de schizofrenic e discursul despre “derbyul de România”:

Faptul că, după 21 de ani, cea mai interesantă (urmărită și mediatizată) înfruntare sportivă din România e cea dintre fostele echipe ale miliției și armatei comuniste, ne oferă imaginea tristă a eșecului impunerii unor valori reale în spațiul public. A anacronismului și a falselor dispute.

Născute din orgoliile războinice ale unor generali, Steaua și Dinamo sunt menite să hrănească acum orgoliile unui bișnițar care lipește bacnote pe fruntea maneliștilor ori ale unui cioban (la figurat, mai mult decât la propriu), incapabil să se dezobișnuiască de mentalitatea de stână chiar dacă, între timp, a ajuns inclusiv pe băncile Parlamentului European.

Alan Jacobs face pe Run of Play o clasificare nimerită a felurilor în care fotbaliştii dezamăgesc:

1. He or she—I’ll use just “he” from here on, but these points apply equally to female athletes—gets injured and has difficulty recovering.
2. He turns out to be older than many people had thought, that is, on the decline at an age when some other players are able to maintain peak performance.
3. He is not, and never was, as good as some people thought he was. Circumstances earlier in his career had conspired to make him look good: perhaps he was the best player on a bad team, or just had a long run of good luck (this can happen especially to strikers, and more especially to the poacher type of striker, who is highly dependent on chance opportunities), or was highly favored by his managers.
4. He loses, and has trouble regaining, confidence or mental focus.
5. He goes to a team whose manager doesn’t know how to make use of his skills, or whose players (for whatever reason) he can’t find a rhythm with. Such a player is just unlucky in much the same way the early-career player mentioned in number 3 is lucky.

De obicei e o combinaţie, dar chiar şi aşa, nu trebuie să cauţi mult ca să găseşti un exponent al fiecărei categorii. Eu mă gândeam să facem lucrurile mai interesante şi să căutăm câte un fotbalist român. Încep eu:

1 – Marius Niculae, 2 – Lobont, 3 – Ionita, 4 – Marica, 5 – Deac.

Anyone think he can do better?

Alex Savitescu despre singurul lucru care mai tine fotbalul romanesc – scandalul:

Recenta licitaţie pentru drepturile de televizare ale partidelor de fotbal nu a făcut decît să readucă lucrurile la normalitate. Şi, în acelaşi timp, să oficializeze, indirect, ceea ce vedem cu toţii de cîţiva ani încoace: fotbalul nostru seamănă cu un ziar ce nu reuşeşte să se „dea” la tarabă, decît dacă vinde şi altceva în afară conţinutului său de bază.

Dacă ziarele se vînd pentru concursuri sau pentru cărţi, fotbalul se vinde pentru scandalurile din jurul sau. Scandalurile însă au un efect parşiv: te hrănesc intens doar pentru o scurtă perioadă de timp şi nu consolidează ceea ce oamenii de marketing spun că se cheamă „valoare de brand” şi „valoarea resurselor umane”.

Cu alte cuvinte, fotbalul românesc nu şi-a cîştigat nici un capital de încredere în rîndul pasionaţilor săi. E ca atunci cînd consumatorii recunosc cu uşurinţă un iaurt aflat pe raftul unui supermarket, de cînd au aflat că „specialistii” din fabrică scapă coji de seminţe în recipiente. Îl recunosc fără probleme, vorbesc despre el pe acasă, dar nu l-ar cumpăra nici bătuţi.

Incă o halcă de inspirație:

Speaking of lines, here’s a good example of what I’m talking about: genetics. You have a mother and you have a father. You possess features from both of them, but the sum of you is bigger than their parts. You’re a remix of your mom and dad and all of your ancestors.

You don’t get to pick your family, but you can pick your teachers and you can pick your friends and you can pick the music you listen to and you can pick the books you read and you can pick the movies you see.

You are, in fact, a mashup of what you choose to let into your life. You are the sum of your influences. The German writer Goethe said, “We are shaped and fashioned by what we love.”

You’re only going to be as good as the stuff you surround yourself with.

My mom used to say to me, “Garbage in, garbage out.”

It used to drive me nuts. But now I know what she means.

Locuind într-o cloacă precum România, n-ai control asupra multor lucruri. N-ai control asupra maidanezilor, asupra şoselelor bubuite sau a mitocăniei din trafic. Dar ce citim ce ascultam şi ce vedem, asta numai noi controlăm.

De ce aş citi presa de sport când am Blizzardul? De ce aş asculta gunoaiele de pe radiourile comerciale când există Mumford and Sons? De ce m-aş uita la televizor când am blu-ray-ul cu Senna?

În aceeaşi notă, Nicolae Steinhardt spunea aşa:

Trebuie, trebuie neapărat, dacă vrem să nu ne pierdem iremediabil în deznădejde şi-n infinitudinea meschinăriilor şi josniciilor, să evadăm; sau mai bine zis, să nu evadăm, ci să aducem, să importăm, să introducem în viaţa noastră, în mediul nostru ceva curat şi plăcut. Căci primejdia molipsirii e mare şi continuă. Nu-I de ajuns a ne păstra pe noi cât mai curaţi, mai neprinşi în hora abjectă. Infamia celor din jur și pe noi ne întinează. Mâinile noastre, ale tuturor, vorba lui Sartre, se murdăresc. Linii drepte întru-un univers curb nu se pot trage. Morala individuală nu poate fi desăvârşită dacă a individului nu e cel puţin medie. Cedările, infidelităţile, ticăloşiile celorlalţi poluează aerul pe care-l respirăm și pe noi ne degradează, ne fac de ocară.