Șase lecții de la Alex Ferguson

Harvard Business School a publicat un studiu despre calitățile de manager ale lui Sir Alex Ferguson. Cum reușește un antrenor fără educație formală, venit de la o echipă mică din Scoția, să țină hățurile unuia dintre cele mai cluburi din lume timp de 26 de ani? Asta a încercat să afle Anita Elberse, o profesoară olandeză care a observat timp de două veri metodele lui Fergie, a discutat cu dânsul și cu persoanele din ierarhia clublui.

Iată șase principii ale filosofiei lui Ferguson:

1. Angajații sunt oameni, nu piese dintr-un mecanism. Aproape fiecare pagină a studiului e garnisită cu mici exemple de respect și afecțiune prin care SAF își tratează jucătorii care și cum ar face parte din familia lui. Și asta nu se oprește doar la jucători. Din prima zi în care a venit la club “he made efforts to establish a ‘family atmosphere’ where everyone from the star player right through to the kit washer was considered a valuable part of United’s organization”.

2. Nu hrăni rechinii. Presa se agăță de orice frază a antrenorului căutând sămânță de scandal. Treaba antrenorului e să se asigure că n-au de ce să se agațe, mai ales după meciuri, când e atât de ușor să te ia gura pe dinainte:

Really, why would I reveal my thoughts to the press when we have another game coming up on Wednesday? I know there is a time factor in these interviews, so my response is long and doesn’t give them anything that is critical. And I certainly never discuss an individual player. The players know that—it stays indoors.

[cleeng_content id=”399655316″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

3. Învață de la cei mai buni. Ai zice că fiind el însuși unul dintre cei mai buni, și cu câteva decenii de experiență în spate, Ferguson nu prea mai are de la cine să învețe. Dar sarcina oricărui antrenor e să-și conducă oamenii în bătălie. Scoțianul citește cărți despre Războiul Civil american, una din marile lui pasiuni, și biografii de politicieni și oameni de afaceri.

4. Nu te crede prea bun ca să studiezi adeversarul. Asta cred că e unul din punctele care-l separă pe Wenger, spre exemplu, de cei mai buni antrenori din lume. Spre deosebire de francez, Ferguson are o echipă care face radiografia echipei adverse și își adaptează jocul în consecință:

On Friday we take our players through a video analysis of our opponents: their strengths, their weaknesses, their set pieces, what their team is likely to be, and so on. On Saturday, we might give them another, shorter version—just a recap of the previous day.

5. Ține pasul cu vremurile. Deși e un antrenor de modă-veche, Ferguson a adoptat avantajele pe care ți le dă tehnologia modernă. Jucătorii se antrenează purtând un senzor GPS care le măsoară orice mișcare iar în vestiarul lui United stă un soi de cabină de bronzat care are rolul de a combate deficitul de vitamina D cauzat de vremea cenușie din Manchester. Într-un campionat atât de competitiv, detaliile fac diferența.

6. Ține-i pe toți în banca lor. Poate lucrul pentru care e cel mai cunoscut Feguson e aura de frică și respect pe care o inspiră. Scoțianul are grijă ca toată lumea să știe cine e șeful în vestiar:

You can’t ever lose control—not when you are dealing with thirty top professionals who are all millionaires. And if anyone steps out of my control, that’s them dead. 

Dacă țineți cu United, vă recomand întregul studiu, care poate fi cumpărat de pe site-ul HBS cu 7 dolari.

[/cleeng_content]

Sursa foto: Andrea Sartorati

Ce lipsește la Arsenal

Intre politica de transferuri, naivitatea tactică și erorile individuale e greu de pus degetul pe rana de la Arsenal. Cel mai mult îngrijorează însă defetismul, umerii plecați în bătăliile cu echipele mari.

Gary Neville și Jonathan Wilson amândoi au văzut asta după meciul pierdut cu Chelsea, iar eșecul cu United întărește ce spuneau ambii luna trecută. Gary Neville:

It was as though there was one team who absolutely knew how to win a big game and another team that weren’t too sure.

It’s that unexplainable edge in sport which is impossible to coach and you can’t teach but which makes the crucial difference nonetheless. I don’t know whether it is the special togetherness that is forged in the dressing room after a cup win, that feeling of having achieved and battled against the odds together. Or whether it is simply the confidence those wins give you, so that you feel as though you are standing 10 foot rather than six foot tall. Probably it is a combination of both.

Jonathan Wilson:

Beyond all tactics, beyond all technical ability, beyond motivation and passion, there is a quality of being able to win, of gamecraft. It’s hard to define: a toughness, a ruthlessness, a canniness; Brian Clough called it “moral courage.” It’s a quality that means you take chances when they matter most, that means you don’t concede soft goals, that means you stand strong in the face of pressure, that you kill games when you need to. It’s the thing that makes you win even games, or games in which the opponent has the edge. Arsenal doesn’t have it, and they probably haven’t had it since Patrick Vieira left the club in 2005.

Sursa foto: Santanu Vasant.

Cea mai grea meserie de pe teren

Ce se pierde în toate discuțiile astea despre offside-uri și simulări e cât de grea a devenit misiunea arbitrilor. Am devenit atât de încrâncenați încât nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Nu înțelegem cum poate un tușier să nu vadă un offside pe care noi înșine l-am văzut abia după trei reluări în HD ajutate de grafica televiziunii. Păi de asta ei sunt acolo și noi pe canapea!

Just, dar viteza și intensitatea cu care se joacă, mai ales în Anglia, le complică tot mai mult treaba pe care o au de făcut. Dacă lui Rooney sau Joe Hart le îngăduim câte un meci prost, de ce așteptăm de la arbitri să fie perfecți în fiecare săptămână? De ce îi punem să ia într-o fracțiune de secundă decizii teribil de subiective după care ne plângem că-s cumpărați de unii sau de ceilalți?

Nu strică să ne amintim cât de dificilă și neapreciată e munca pe care o fac oamenii ăștia și cât de nerezonabile sunt așteptările pe care le avem de la ei. Kristian Jack:

Football is a game where many people’s failings lead to many people’s success. Why then are they asking officials to constantly be right all of the time?

If so much emphasis is put on the decisions of officials why are most of them not full-time, younger and not as fit as the players playing the game?

From timekeeping to foul play far too much is asked of officials by everyone involved in the game.

Asking officials to judge simulation, or diving, is a very difficult task. It can be very subjective as you are asking them to know whether there was intent. The same can be said for the ruling of intentional handball.

Instead of pressuring referees to stomp out diving, which is currently happening, FIFA and UEFA should be the ones to force it by giving their leagues the right to review such punishments on video the next day, much like the way they do for violent conduct missed by the referee during the game.

Officials need time to get decisions correct. This sport is one of the fastest team sports in the world and officials need to be given more than a split second to make their judgments.

Football must learn from rugby and when major decisions need to be made, such as scoring plays or incidents that decide whether players stay on the pitch or not, referees need to know there is a system in place for them to ensure what they saw was correct.

At this stage players need to play the part. In the event the referee is unsure of a scoring play or a potential red card incident he must be given the freedom to stop play, go to an area on the field and consult with an official watching on television elsewhere. Players must not be allowed to go near the referee at this stage.

Sursa foto: jhmostyn.

Messi, fotbalist fără țară

Dacă n-aveți cu ce să vă umpleți pauza de masă, vă recomand un super-articol multimedia despre dus-întorsul dintre Messi și rădăcinile lui argentiniene:

In many ways, he is a man without a country.

“He is fully Argentine in Barcelona but not completely one in Buenos Aires, since he came to Spain as a child,” continued Lagunas, whose magazine Panenka devoted an entire issue to exploring Messi and Rosario, “and the contrast between his amazing games with Barça and the not-so-good with his national team also helps this strange vision of the Argentine people. Unlike Maradona, who shows an ultra-typical Argentine personality, Argentine people find it difficult to recognize themselves in this little, shy, introverted, silent boy.”

Când e în Argentina, Messi e înconjurat de unchi, mătuși, veri și prieteni din copilărie, care pun un fel de barieră între el și masa de oameni care vor ceva de la el: o conversație, un autograf, bani. O izolare care nu poate să fie prea plăcută, dar cum altfel să rămâi cu picioarele pe pământ?

Despre cât de greu e să rămâi sănătos la cap și la suflet când ești atât de faimos scrie și Brian Phillips, într-un articol despre generația de aur a englezilor:

The Golden Generation was maybe the purest experiment ever conducted in how thoroughly the mechanics of celebrity can fuck up the public lives of the people around whom they operate. Can you imagine how indulged John Terry must have been, by everyone he met, in the mid-2000s? How does your ego not run away with you, if you’re never told no? If you’re measuring your weekly paycheck in Bentleys while being called a hero everywhere you go?

Sursa foto: Flickr, Adam Jones, Ph.D. – Global Photo Archive.

GSP e noul Prosport

Citind titlurile din presa sportivă online, ai zice că fiecare zi e la marginea istoriei. Steaua a fost aproape la Stuttgart, ceea ce nu-i de mirare când antrenorul e noul Alex Ferguson, Chiriches noul Gică Popescu, iar din spate vine noul Chiriches. Nu le-ar mai trebui decât Chivu, care e mai tare decât Messi și Ronaldo.

Dacă titlul e atât de hiperbolizat încât să stârnească dopamina din creierele noastre, își va fi făcut treaba:

But there’s no question that making an eye-grabbing comparison or an over-the-top statement puts you at a certain advantage next to something bland, or laden with caveats. It’s about grabbing attention. Compare “Robin van Persie has done quite well in his first few games for Manchester United” with “Robin van Persie is Manchester United’s greatest ever signing” and it’s not hard to see which of the two pieces is (a) most accurate, sensible, and reasonable, and (b) most attractive to the roving mouse, despite being much more likely to raise hackles. That which polarises, provokes. Nonsense sells to those who agree and those who disagree.

Chestia cu titlurile astea e că dacă totul e șocant, nimic nu mai e șocant. Dacă în fiecare zi se întâmplă ceva istoric, atunci nu mai e istoric.

Sursa foto: Flickr, martinboz.