Fotbalul care te face să simți

Brian Phillips scrie pe Grantland despre revenirea lui Matt le Tissier, care la 44 de ani va juca câteva meciuri pentru Guernsey FC, echipa oraşului în care s-a născut şi al cărei preşedinte onorific a devenit între timp:

He was a great player because you can look at any clip of him and see that he was a great player — because he could do things hardly anyone else could do, because he played soccer in a way that could make you feel something. I’m going to type that again, because it contains words that deserve to be repeated. He played soccer in a way that could make you feel something. What else do you want from an athlete?

Adică făcea lucruri de genul ăsta:

Sursa foto: Ronnie MacDonald.

S-au schimbat vremurile

Două despre jurnalism din ultimul Blizzard. Barry Fry, directorul sportiv de 68 de ani al lui Peterborough, întrebat dacă mentalitatea jurnaliştilor s-a schimbat odată cu vremurile:

When I started, journalists used to come on the team coach with us. If anything happened, it was kept quiet. You treated ’em like one of yours, you give ’em all the facilities, all the interviews and they respected that if there was a fight on the bus, they didn’t report it. Now, you’ve only got to spit, fart or f**king giggle and it’s on the front pages. Times have changed.

Apoi, într-un interviu despre vechii jurnalişti sportivi din Anglia, maestrul Brian Glanville îşi aduce aminte despre un anume ziarist de la The Times:

I’ll say this about him: he had tremendous prestige that he never used. He never led the way morally. He could have been a beacon for the sport but didn’t do it. He liked to be liked.

Sursa foto: carmichaellibrary

Ce a învățat Noica din fotbal

„Am jucat şi eu fotbal, acum vreo 50 de ani, şi cea mai bună lecţie din viaţă am primit-o de la antrenorul de atunci al echipei de juniori Tricolorul, unde jucam. Antrenorul se numea Traian Paraschivescu, dar lumea îi zicea «Litră», căci era mărunţel. La un meci cu echipa Val-Vîrtej, stătea pe tuşă şi ne urmărea cum jucăm. La un moment dat, am primit o pasă lungă şi înaltă. Mi-am făcut socoteala că nu pot ajunge mingea şi am rămas pe loc. Litră mi-a strigat de pe tuşă: «Fugi după minge, măgarule! N-ai să faci nimic în viaţă!»

M-am lăsat de fotbal, am mai jucat puţin tenis, pe urmă m-am apucat serios de carte. Am avut profesori buni, atît în ţară, cît şi în străinătate, ba mi s-a părut că învăţ mare lucru de la ei. Dar într-o zi, tîrziu, mi-am amintit de vorba lui Litră şi mi-am zis: or fi fost bune lecţiile filozofilor, dar tot mai bună a fost lecţia lui Litră. Căci ştiţi ce m-a învăţat el atunci? M-a învăţat că în viaţă trebuie să alergi şi după mingile pe care nu eşti sigur că le prinzi. Altminteri nu faci nimic în viaţă, sau fac alţii din tine ce vor ei.“

Anecdotă relatată în articolul lui Vintila Mihăilescu din Dilema Veche.

Sursa foto: geomangio

Recomandări de marţi

Două articole bune, de umplut timpul până începe etapa de la mijloc de săptămână. Pe BBC, John Sinnott scrie despre periodizare, o filozofie de antrenament adoptată de cei mai cunoscuţi antrenori olandezi:

“If football is an intensity sport, then less is more and you have to focus on the quality of training instead of the quantity,” stated Verheijen, whose bête noire is double-training sessions. “Doing two sessions a day in pre-season…I really I don’t understand, because all you are doing is exhausting your players.”

Miguel Delaney a încercat să afle ce jucători din istorie au cel mai bun randament în meciurile importante:

Henry, for example, never scored in the semi-finals or final of a World Cup, European Championship or Champions League. By contrast, these were the kind of games that Gerd Muller absolutely revelled in. In 13 such contests for club and country between 1970 and 1976, the arch-poacher scored 15 goals, with six of them genuinely decisive.