Soccernomics

Tocmai am terminat o carte mișto despre tipare curioase din lumea fotbalului și explicațiile din spatele lor. De ce un turneu final nu e niciodată profitabil pentru țara-gazdă, de ce portarii sunt sub-evaluați, 400 de pagini de statistici dublate de anecdote care pun la îndoială unele din lucrurile pe care le luăm de bune.

Spre exemplu, nu mi-am dat seama până acum că cele mai bune cluburi din Europa țin de orașe provinciale cu o puternică tradiție industrială: Manchester, Liverpool, Torino, Milan, Munchen, Dortmund, Barcelona, Lyon sau Marseillle.

[cleeng_content id=”429334935″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Teoria autorilor e că țăranii care au umplut orașele în timpul revoluției industriale aveau nevoie de something to belong to și acel ceva a fost fost fotbalul pentru mulți dintre ei.

Spre deosebire de Londra sau Moscova, prea multe lucruri nu erau de făcut în timpul liber, astfel că fotbalul era mult mai important pentru un miner din Saint-Etienne decât pentru parizian care avea de ales între atâtea muzee și galerii de artă.

E și un capitol interesant despre felul în care cluburile încep treptat să decupeze din masa de statistici doar pe cele care contează. Analistul-șef al lui Manchester City vorbește de revelația descoperirii că cele mai bune cluburi din campionat tind să aibă un procentaj mai mare al paselor reușite în treimea finală.

Încercând să văd dacă se respectă acest tipar, am constatat că Man City a avut un procentaj de 77% sezonul trecut, când a luat titlul, față de sezonul anterior în care a avut doar 71%. Arsenal, Man United sau Chelsea au și ele în mod constant peste 75%.

O întrebare, pe care mi-am pus-o și eu de câteva ori, e cum de fotbalul e o afacere așa de proastă? Cum de cluburi cu venituri de sute de milioane de euro termină anul fiscal pe minus? Păi nici n-ar avea cum să fie altfel când managerii sunt foști fotbaliști care n-au nici o idee despre cum se conduce o afacere. Cluburi ca Manchester United sau Barcelona care au adus manageri profesioniști din alte domenii sunt excepția, nu regula.

De ce nu fac și ceilalți treaba asta? Pentru că patronii nu-s nici eu mai breji. Iată ce spune un analist de la o firmă de consultanță strategică despre patroni:

Lots of them invested for ego reasons, which is never a good thing in business. They prefer not to have strong people around them, except the coach, They really pay low salaries.

Vă sună cunoscut? [/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, Mads Boedker.

Povestea lui Gavin Peacock

După ce se retrag, fotbaliștii englezi tind să rămână în fotbal, să-și deschidă un pub în Marbella sau să joace golf toată ziua. Gavin Peacock, fostul mijlocaș al lui QPR și Chelsea, are o poveste un pic diferită. După câțiva ani ca pundit la Match of the Day, el s-a mutat în Canada pentru a deveni pastor.

Despre tacklinguri

Că tot vorbirăm ieri toată ziua de alunecări, am decupat câteva paragrafe dintr-un articol excelent din The Times, care timp de o oră a fost accesibil fără paywall. Rory Smith:

There is a famous story about Sir Alex Ferguson deciding, in 2001, to sell Jaap Stam, at the very peak of his powers, because the tackling statistics the Manchester United manager had at his disposal suggested the Dutchman was not charging into as many challenges as he used to. Ferguson has long since admitted that this was a major mistake. Stam went to Lazio, and on to AC Milan. There was plenty of life left in him yet.

What the statistics did not tell Ferguson was why Stam was making fewer tackles. He was making fewer tackles because he did not need to make as many, because experience and age had improved his positioning so much. He was doing what Paolo Maldini made his calling card: defending without defending. He was not curing because he was preventing.

England does not appreciate this. This is a Roy of the Rovers nation, one in which passing was widely regarded as suspicious in football’s early years because it was not as manly as charging directly at your opposite number. This is a country where heroes put their bodies on the line, where they hurl themselves at the feet of their foe, where games are there to be taken by the scruff of the neck.

Terry, Steven Gerrard, Jamie Carragher and, going back, Bryan Robson are all cast in this mould. They are men of action; they are the ones we place on pedestals and celebrate. Players who do not appear to be doing much – the elder, improving Stam, for example – are seen as indolent, ineffectual.

Mi-aduce aminte de ce spunea Xabi Alonso în interviul cu Sid Lowe:

I don’t think tackling is a quality.It is a recurso, something you have to resort to, not a characteristic of your game.

At Liverpool I used to read the matchday programme and you’d read an interview with a lad from the youth team. They’d ask: age, heroes, strong points, etc. He’d reply: ‘Shooting and tackling’.

I can’t get into my head that football development would educate tackling as a quality, something to learn, to teach, a characteristic of your play. How can that be a way of seeing the game? I just don’t understand football in those terms.

Tackling is a [last] resort, and you will need it, but it isn’t a quality to aspire to, a definition. It’s hard to change because it’s so rooted in the English football culture, but I don’t understand it.”

Sursa foto: Flickr, _Harry Lime_

Bits and bobs

Chaps, lucrez de câteva zile la un articol despre Hillsborough, pe care sper să-l urc mâine pe site. Vă las câteva recomandări să vă țină de urât.

Everton a remizat aseară 2-2 cu Newcastle pe Goodison Park, dar scorul și meciul în sine au fost eclipsate de omagiul impresionant adus victimelor de la Hillsborough:

Michael Lewis, autorul Moneyball, a stat jumătate de an în preajma lui Obama. Asta e ce a ieșit:

It’s revealing that he would seek out a game like this but even more that others would give it to him: no one watching would have been able to guess which guy was president. As a player on the other team, who must have outweighed Obama by a hundred pounds, backed the president of the United States down and knocked the crap out of him, all for the sake of a single layup, I leaned over to the former Florida State point guard.

“No one seems to be taking it easy on him,” I said.

“If you take it easy on him, you’re not invited back,” he explained.

Manchester City a prezentat zilele trecute detaliile proiectului academiei pe care o construiesc. Vieira spune că e cel mai ambițios proiect din orice sport, nu doar din fotbal, și s-ar putea să aibă dreptate:

Sursa foto: www.hoopsvibe.com

Steve Jobs despre ce vrea publicul

Azi se lansează noul iPhone. N-am avut niciodată unul, not an Apple man myself, dar povestea procesului de creație a primului iPhone e captivantă. E probabil si prima dată cand cineva a pus cuvintele superstar si engineers unul lângă altul:

Instead, Forstall had to make a strange pitch to superstar engineers in different parts of the company: “We’re starting a new project,” he’d tell them. “It’s so secret I can’t even tell you what that project is. I can’t tell you who you will work for…. What I can tell you is that if you accept this project … you will work nights, you will work weekends, probably for a number of years.

Nu sunt nici un fan al lui Jobs care, post-mortem, pare să fi devenit eroul unei generații întregi de yuppies. Dar e clar că omul a avut clarviziune și a intuit mai bine decât oricine ce vrea publicul:

Some people say, ‘Give the customers what they want.’ But that’s not my approach. Our job is to figure out what they’re going to want before they do. I think Henry Ford once said, ‘if I’d asked customers what they wanted, they would have told me, ‘A faster horse!’’ People don’t know what they want until you show it to them. That’s why I never rely on market research. Our task is to read things that are not yet on the page.

Și un adevăr deprimant pe care abia acum începem să-l înțelegem:

When you’re young, you look at television and think: “There’s a conspiracy. The networks have conspired to dumb us down”. But when you get a little older, you realize that’s not true. The networks are in business to give people exactly what they want. That’s a far more depressing thought. Conspiracy is optimistic! You can shoot the bastards! We can have a revolution! But the networks are really in business to give people what they want. It’s the truth.

Sursa foto: Flickr, superstrikertwo.