Cealaltă Olimpiadă

Adrian Georgescu despre eroii nevăzuți:

E drept, la început, ciotul, cu magnetismul lui tragic, îţi suge privirea. Apoi, observi că trupul s-a regrupat, asemenea unei armate de asalt care a suferit o înfrângere, iar toţi oştenii execută o misterioasă mişcare prin care vin în sprijinul secţiunii distruse. După câteva minute, acolo unde vedeai dizabilitatea începi să vezi abilitatea, acea putere care mişcă munţii din loc. Nicăieri nu e atât de vădită această valenţă de regenerare şi de căutare a sportului: te lupţi cu celălalt spre a te găsi pe tine.

Sportul face bine la suflet

Una din șmecheriile pe care le aduce anglofilul 2.0 e că recomandările sunt acum grupate și actualizate într-o rubrică din sidebarul din dreapta căreia i-am zis “Revista presei”. E felul meu de a da mai departe articolele mișto pe care le citesc de-a lungul zilei.

Dar câteodată dau peste un articol atât de bun încât parcă e păcat să-l înghesui acolo.

După moartea mamei, Martin Samuel scrie despre felul în care sportul face întunecimea unei tragedii măcar un pic mai suportabilă. Un articol sincer și emoționant, care te lasă cu un nod în gât:

Maybe you know someone. And, if you do, maybe you are taking small pleasure from whatever gets you high: the concertos of Rachmaninov, the films of Humphrey Bogart, a good play on Radio 4. But us, in our house, we like sport. We like watching it, we like playing it, we like arguing about it. And while sport won’t save a person from metastasizing tumours, it can perhaps save those in the vicinity. It can, for a moment, occupy their minds or lift their souls.

Fotbalul e un lucru trivial, in the grand scheme of things. Dar când vă mai întreabă cineva ce e așa de interesant la 22 de bezmetici care fug după o minge, trimiteți-l la articolul ăsta.

Sursa foto: Flickr, eviltomthai.

Ain’t no school like the old school

Două anecdote din ultimul număr Champions despre doi fotbaliști de modă veche:

Javier Zanetti: When I signed my contract, they made me choose a car. I picked up a BMW, but the day before my first training session, I felt strange. So I phoned [Inter captain] Giuseppe Bergomi and asked him if it was OK that I show up in a BMW. I didn’t want to send the wrong message to my new team-mates. But when I arrived, I realised my car was the ugliest in the whole parking lot! And I felt much better.

In a scene right out of a 1960s spy comedy, one of these agents [securist ungur] tracked Puskas to a casino in the German spa resort of Baden-Baden. The agent was such a bad gambler that Puskas, taking pity on him, gave him some cash to keep going. In his report, the agent notes: “I received a lot of money from him and I found it a bit uncomfortable.”

They don’t make ’em like this anymore. Cel mai mult imi place expresia lui Zanetti – “they made me choose a car”.

Sursa foto: Flickr, tokaigabor.