anglofil.ro

• „How can I explain the result? I can’t” declara Arteta după meciul de pe Emirates. Arsenal, care are cel mai prost start de campionat din ultimii 32 de ani, a avut cea mai bună repriză din acest sezon cu Manchester United. În faţa unei echipe decimate de accidentări şi debusolată de schimbarea continuă atât a aşezării tactice cât şi a primului 11, tunarii au dominat clar prima jumătate a meciului. Accidentarea lui Shaw părea doar să fie încă un semn că nimic nu merge bine pentru van Gaal. Apoi în repriza a doua în câteva minute Arsenal a suferit trei lovituri: accidentările lui Wilshere şi Szczesny şi autogolul lui Gibbs. Apoi United şi-a dublat avantajul în minutul 85 prin Rooney la primul lor şut pe poartă. Remarcabil. Dacă adversarul reuşeste să înscrie două goluri din două şuturi pe poartă e clar că ai o problemă şi Wenger ştie asta.
• Robin van Persie a atins mingea doar de 12 (douăsprezece!) ori. Încă o evoluţie foarte slabă a olandezului şi îmi pun iar întrebarea dacă era chiar necesar ca United să scape atât de repede de Chicharito. De remarcat şi atitudinea corectă a lui Fellaini care a ales să rămână pe picioare atunci când Wilshere, făcând încă un gest stupid, şi-a împins capul în faţa belgianului. N-ai cum să nu te gândeşti că, dacă ar fi căzut, arbitrul ar fi acordat roşu.
• „Pardew back from the dead” era un banner de pe St. James’ Park după victoria lui Newcastle contra lui Liverpool chiar după Halloween. Pare incredibil, dar Newcastle e pe locul 5 şi asta doar pentru că United are un golaveraj mai bun. Cinci victorii consecutive şi Pardew e zeu acolo unde acum o lună era persona non grata. Orice s-ar spune, kudos lui Mike Ashley că a rezistat presiunii tribunelor de a-l demite. Rezultatele se văd. Newcastle aspiră acum către un loc de Europa League măcar. Un alt lucru important pentru echipa din Tyneside este faptul că se văd roadele investiţiilor în academia proprie. Jucători ca Sammy Ameobi, Adam Armstrong, Mehdi Abedi, Paul Dummett şi Rolando Aarons sunt oameni importanţi pentru Pardew şi toţi sunt crescuţi la academia echipei.
• Chelsea – West Brom 2-0. The Blues go marchin’on. Nimic nou pe Stamford Bridge. Un roşu acordat mult prea uşor pentru Yacob dar cred că toată lumea e de acord că echipa lui Mourinho ar fi câştigat oricum. Chelsea arată încă o dată ca e cea mai bună echipa din campionat şi asta se întâmplă când faci cele mai bune achiziţii. Un banner interesant legat de comentariile făcute de Mourinho cum că nu e atmosferă pe Bridge: „If you want an atmosphere, let us stand”
• Liverpool a avut un singur şut pe poartă pe Selhurst Park şi a primit 21 de goluri în ultimele 10 deplasări. Fără Balotelli, fără Sturridge, Adam Lallana i-a pus pe tavă golul lui Lambert ca-n vremurile bune de pe St’ Mary’s, dar cam atât. Crystal Palace a fost echipa mai bună, iar Bolasie, după ce tocmai s-a calificat cu Congo la Cupa Africii, a făcut ce a vrut cu Lovren şi Skrtel. Sezonul care trebuia să fie the one a devenit un coşmar. E cel mai prost început pentru cormorani din 1993 încoace.
• Azi de la 22:00 în direct pe Eurosport Southampton merge pe Villa Park pentru a-şi consolida poziţia a doua în clasament după ce City a câştigat cu Swansea. Se întâlnesc cel mai slab atac (Villa) cu cea mai bună apărare (Southampton). Sfinţii n-ar trebui să aibă probleme, dar Schneiderlin, Tadic şi Davis sunt incerţi aşa că va fi interesant de văzut cum se vor descurca dacă lipsesc cei trei. Urmează o lună decembrie foarte aglomerată ca de obicei şi mulţi spun că abia acum vin adevăratele teste pentru echipa lui Koeman.

• Chelsea este, fără îndoială, cea mai bună echipă de până acum şi nu văd niciun motiv pentru care s-ar schimba ceva până la finalul sezonului. Marea întrebare era ce vor face albaştrii când se va accidenta Costa, dar Drogba şi Remy au demonstrat că îi pot ţine locul cu succes. După cum am zis şi cu alte ocazii, Mourinho nu are voie să rateze titlul anul acesta. Cel mai bun lot combinat cu, probabil, cel mai bun antrenor e calea sigură spre succes. Sau aşa ar trebui să fie.
• Dacă la începutul sezonului majoritatea microbiştilor vedeau o cursă în doi la titlu între City şi Chelsea, avem parte deocamdată de o defilare din partea echipei lui Mourinho. Chiar dacă în meciul direct City a reuşit să egaleze în zece oameni, pe parcursul sezonului până acum s-a văzut o diferenţă destul de mare între cele două echipe. City nu mai e echipa de anul trecut. La fel ca în sezonul de după titlul din 2012, cetăţenii nu par să mai aibă acea dorinţă de a câştiga. În afară de Aguero care străluceşte, Yaya are doar sclipiri în timpul meciurilor, în rest atitudinea lui lasă de dorit, dovadă şi roşul absolut stupid luat în Champions League, Mangala e departe de a fi ceea ce se aşteaptă de la el, iar Pellegrini nu e capabil să schimbe mentalitatea asta, cel puţin deocamdată. Nu există constanţă pe Etihad, iar meciurile ruşinoase din UCL, an de an acelaşi eşec, rămân un mister.
• Revelaţia sezonului este, evident, Southampton. Toată lumea credea că sfinţii or să fie în lupta pentru evitarea retrogadării dar iată-i pe locul doi după zece etape. Jos pălăria în faţa jucătorilor dar mai ales în faţa lui Ronald Koeman. Au doar două înfrângeri: cu Liverpool şi Tottenham. În rest, şapte victorii (printre care şi un 8-0 cu Sunderland) şi un egal. Remarcabilă este şi defensiva, cea mai bună din Premier League cu doar cinci goluri primite. Ca o comparaţie, Chelsea a primit zece. Tadic, Pelle, Clyne şi Schneiderlin sunt câteva din numele care au strălucit sezonul acesta. O clasare în primele cinci la sfârşitul sezonului pare un obiectiv greu, dar realizabil.
• Liverpool avea anul trecut, după zece etape, 20 de puncte faţă de 14 acum. Aşteptările de la o echipă care a terminat pe locul doi sunt clar să se bată la titlu şi anul care urmează. Asta în mod normal. Dar situaţia la Liverpool e un pic diferită. Anul trecut meciurile din Champions League nu existau, iar Luis Suarez şi Sturridge în mare parte trăgeau echipa după ei, mascând anumite carenţe evidente. Suarez a plecat iar Sturridge e accidentat din august. A venit Balotelli, care până acum a fost o dezamăgire cruntă. Eram obişnuiţi cu un Mario care alterna momentele şocant de stupide cu unele de geniu fotbalistic, dar sezonul acesta nu am văzut nimic în afară de ratări monumentale cu poarta goală. Iar alternativa pentru Balotelli este Lambert. „You signed Lambert, we signed Samuel Eto’o” se cânta pe Goodison Park. Nu te baţi cu jucători ca Lambert la titlu. Defensiva a fost printre punctele slabe de anul trecut, dar Rodgers a observat asta şi a luat măsuri. I-a adus pe Lovren, Manquillo şi Alberto Moreno. Rezultatul? Cormoranii au primit până acum 13 goluri, cu trei în plus faţă de acelaşi moment sezonul trecut. Toate astea duc spre concluzia că sezonul trecut a fost o întâmplare pentru Liverpool, o întâmplare cauzată de un anumit uruguayan care a marcat 31 de goluri.
• Manchester United ocupă locul zece în clasament după zece etape. Tentaţia este să faci o comparaţie cu sezonul trecut. Atunci, cu Moyes pe bancă, diavolii erau pe locul opt după zece etape. Asa că de ce nu primeşte van Gaal la fel de multe critici ca Moyes? În primul rând, pentru că van Gaal are un trecut în spate cu titluri câştigate, multe dintre ele chiar după un început slab de sezon. Moyes avea doar 11 ani la Everton în care nu a câştigat nimic. Sigur, nu e nimeni atât de naiv încât să creadă că United are şanse la titlu, dar la locul patru, da. Apoi, jocul lui United parcă arată mai bine. Se vede că există o idee, se vede că se încearcă o schimbare, o mentalitate nouă, la care durează până te adaptezi. La Moyes jocul practicat de echipă era înfiorător, nu-ţi dădea impresia de niciun progres, niciun motiv pentru optimism. Semnul de întrebare în dreptul olandezului stă doar în ceea ce priveşte campania de transferuri. Oare nu ar fi fost mai bine să mai fie cumpărat măcar încă un fundaş central? Acum United e nevoită să joace cu Carrick în centrul defensivei după ce Rojo, Smalling şi Jones lipsesc. McNair şi Blackett sunt tineri promiţători, dar au nevoie de un jucător experimentat, un lider care să îi coordoneze şi asta lipseste. De asemenea, cred că s-a renunţat un pic prea uşor la Chicharito, era bun măcar ca „super sub”, având în vedere că Falcao şi van Persie nu sunt la un nivel tocmai bun sezonul acesta.
• Câteva statistici interesante: Manchester City e echipa care a lovit bara de cele mai multe ori  (10), în timp ce Arsenal e echipa cu cele mai multe pase (6.214). Spiritul lui Pulis rămâne pe Selhurst Park, Palace fiind echipa cu cele mai multe faulturi (138) şi cele mai multe goluri marcate din faze fixe (8), iar Everton a făcut cele mai multe erori care au dus la gol (6). Cele mai multe driblinguri le-a făcut Hazard (84) iar cele mai multe tacklinguri Nathan Clyne (51).

Louis van Gaal versus Mourinho. Aceasta a fost tema principală a derby-ului de ieri, cel puţin în presa britanică. Se cunosc foarte bine de pe vremea în care au lucrat împreună la Barcelona. Van Gaal îşi aducea aminte înainte de meci ce l-a impresionat prima dată la Mourinho: felul în care i-a luat apărarea lui Bobby Robson, mentorul său şi cel care îl adusese cu el de la Porto la Barcelona, atunci când van Gaal a fost numit antrenor la Barcelona în locul englezului. Cei doi au rămas prieteni de atunci şi asta s-a văzut şi în îmbrăţişările de la începutul meciului. Ei mai au ceva în comun: ambilor le place să îşi adapteze tactica în funcţie de adversar. Şi asta s-a văzut aseară.

La United, Blind, Mata şi Fellaini au avut sarcini clare de a sta non stop cu ochii pe Matic, Fabegras şi Oscar. Având sarcini preponderent defensive, creativitatea a avut de suferit. Dacă la Fellaini sau Blind putem să zicem că nu e neapărat ceva nou, pentru Mata a fost ceva neobişnuit şi asta s-a văzut, spaniolul fiind printre cei cu evoluţiile cele mai proaste de pe teren. Un alt dezavantaj a fost izolarea în faţă a lui van Persie.

De cealaltă parte, Oscar şi Drogba s-au concentrat în principal pe a pune presiune pe Blind şi cuplul Smalling-Rojo iar Di Maria a fost înconjurat constant de doi-trei oameni astfel că Matic a fost lăsat singur în faţa apărării şi drept rezultat au fost destul de multe spaţii la Chelsea, neobişnuit de multe pentru o echipă de a lui Mourinho. Ca o consecinţă, blocarea adversarului pare să fi fost principala grijă a ambilor antrenori.

Chelsea a deschis scorul în minutul 53 prin Didier Drogba (Costa who?) care a scăpat lejer de marcajul haotic al lui Rafael. Pe lângă lipsa de concentrare evidentă a brazilanului care îl scapă pur şi simplu din ochi pe Drogba, trebuie pusă întrebarea cum a ajuns el să îl marcheze pe ivorian în condiţiile în care unul dintre cei mai înalţi jucători de la United, van Persie, stătea pe linia porţii la aceeaşi fază. Bun, nu are calităţi de fundaş, dar cu siguranţă avea şanse mai mari într-un duel aerian cu Drogba decât Rafael.

Apoi a urmat schimbarea deja devenită rutină pentru Mourinho atunci când Chelsea conduce. John Obi Mikel a intrat în locul lui Oscar şi Chelsea a mai slăbit ritmul. Strategia lui Mourinho a fost să obţină un egal iar după prima repriză a dat impresia că şi-a dat seama că se poate mai mult şi atunci a forţat, dar cred că singurul motiv pentru care nu este mulţumit de rezultat este că a fost egalat în ultimul minut. Dar asta nu schimbă realitatea: Chelsea are acum şase puncte peste Manchester City. Au patru puncte peste Southampton dar e de aşteptat ca sfinţii să iasă din ‘top four’ la un moment dat.

United a început să atace din ce în ce mai mult şi van Gaal a scos un mijlocaş de creaţie, Mata, pentru a introduce un atacant, James Wilson. Rezultatele s-au văzut abia în minutul 94 atunci când Ivanovic a primit al doilea galben pentru un fault asupra lui Di Maria. Fellaini, omul care ar fi fost marcat cel mai probabil de Ivanovic la acea fază, a lovit cu capul şi din respingerea lui Courtois van Persie a reusit să înscrie golul egalării.

Cred că răspunsul la întrebarea „Merita United egalul?” e dat de statisticile meciului: 19 la 9 şuturi spre poartă, 7 la 4 şuturi pe poartă, ambele în favoarea lui United. Un rezultat bun pentru ambele echipe până la urmă. Chelsea îşi măreşte avantajul faţă de City, iar pentru United este, evident, un rezultat care ajută enorm moralul. Printre lucrurile bune care au rămas după acest meci pentru van Gaal sunt şi evoluţiile excelente ale lui Fellaini şi Januzaj.

Tottenham se deplasează pe Etihad pentru a o întâlni pe Manchester City în derby-ul etapei transmis de Eurosport de la 14:45. De la Spurs lipsesc Naughton şi Walker, Lloris şi Chadli fiind incerţi. Nasri şi Mangala sunt absenţii de la City şi e probabil ca Yaya Toure să fie titular alături de Fernando la închidere. În mod normal, un scenariu asemnănător celui de anul trecut, 6-0 pentru City, nu ar trebui exclus, City fiind clar echipa superioară.

Crystal Palace – Chelsea e în direct tot pe Eurosport de la 17:00. Palace a învins-o pe Chelsea sezonul trecut prin autogolul lui John Terry şi e probabil unul din meciurile care i-au costat titlul. Costa, Mikel, Ramires, Schurrle, Drogba şi Salah sunt toţi incerţi la Chelsea aşa că l-am putea vedea pe Remy titular în atac. De la aceeaşi oră se mai joacă Arsenal – Hull, Burnley – West Ham, Everton – Aston Villa, Newcastle – Leicester şi Southampton – Sunderland.

Duminică avem QPR – Liverpool de la 15:30 pe Eurosport. Ştirea cea mai importantă e că Sturridge s-a accidentat din nou şi ar putea lipsi încă o lună. În contextul în care cormoranii întâlnesc şi Real Madrid miercuri, răbdarea cu Balotelli s-ar putea să ajungă la o limită aşa că italianul ar trebui să se ridice la aşteptările pe care le are lumea de la el cât mai repede. În aceeaşi zi, de la 18:00, se mai joacă şi Stoke – Swansea în direct pe DolceSport.

Manchester United joacă luni de la 22:00 împotriva lui WBA. Suspendarea lui Rooney continuă dar va reveni, cel mai probabil ca titular, Phil Jones pentru a face cuplu în centrul apărării cu Rojo. Valencia, Evans şi Lingard sunt în continuare accidentaţi.