Despre noroc și îndemânare în fotbal

Fotbalul, ca mai toate sporturile, e un dans între îndemânare şi noroc. Nici una nici cealaltă nu pot fi măsurate cu precizie, ci doar dibuite empiric. Spunem despre echipe că bat cu bulan, sau pe merit, în funcţie de numărul de ocazii sau de bare dar n-avem un standard la care să le raportăm.

Sau mai bine zis, n-aveam înainte de revoluţia statistică. Datele tot mai detaliate disponibile pe scară largă ne ajută să evaluăm cât de bine a jucat şi cât noroc a avut o anumită echipa de-a lungul unui sezon. Asta se face prin două coordonate simple, împrumutate din hochei.

TSR = îndemânare

Total Shots Ratio reflectă abilitatea unei echipe de a controla mingea şi anticipează cel mai bine poziţia unei echipe la finalul sezonului. Cu cât şutezi mai mult și împiedici adversarul să facă același lucru, cu atât controlezi mai bine mingea. Cu cât controlezi mai bine mingea, cu atât termini mai sus în clasament.

TSR măsoară procentul șuturilor expediate din totalul șuturilor, expediate plus primite. Dacă o echipă a tras tot atâtea şuturi cât a primit TSR ei va fi 50%. În general, echipele care termină pe poziţii de Liga Campionilor au un TSR de peste 60%, iar cele care retrogradează un TSR de sub 40%. Restul sunt undeva între.

Că echipele bune trag mai mult la poartă decât adversarul, asta nu e tocmai o revelaţie. Revelaţia e legătura puternică dintre TSR şi poziţia în clasamentul final. Asta înseamnă că TSR reflectă cât de bine joacă o echipă.

PDO = noroc

Imaginaţi-vă că vedeţi căsuţa de meci a unei partide din prima etapă între Săgeata Năvodari şi Chindia Târgovişte. Săgeata a avut un şut, Chindia a avut şapte dar s-a terminat 1-1. Concluzia de bun simţ ar fi că Săgeata a cam avut noroc pentru că a beneficiat de o anomalie în favoarea ei. Săgeata n-o să dea gol cu fiecare şut de-a lungul unui campionat întreg, la fel cum Chindia n-o să termine campionatul fără nici un gol. Lucrurile se vor echilibra în timp.

De fapt, amândouă o să aibă nevoie cam de acelaşi număr de şuturi pe poartă pentru a crea un gol, indiferent că una va câştiga campionatul şi cealaltă va retrograda. Asta înseamnă că numărul de goluri marcate/primite raportat la şuturi nu ţine de îndemânare. Ţine de noroc, pentru că revine la aceeaşi valoare pe termen lung, indiferent că joci bine sau nu.

PDO combină procentul de goluri marcate din şuturi expediate pe poartă (Sh%) cu cel mingi apărate din şuturile adversarului pe poartă (Sv%). PDO = 1000 (Sh% + Sv%). Punând valorile în context, PDO-ul revine mereu la parametri între 980 şi 1020. Mai puţin de atât înseamnă curat ghinion, mai mult înseamnă că echipa a beneficiat de şansă.

Fotbalul care se joacă pe goluri

Dubla dintre Chelsea şi Barcelona din sezonul trecut e un exemplu perfect. S-a spus atunci că Chelsea s-a calificat cu noroc, în timp ce Barcelona a jucat mai bine, dar cum măsori asta? Cu ajutorul TSR şi PDO.

Tur-retur raportul suturilor a fost 36-11 în favoarea Barcelonei. Asta înseamnă un TSR de 76% pentru catalani şi 24% pentru londonezi. Chelsea a reuşit calificarea pentru că a marcat cu trei din cele patru şuturi pe poartă, faţă de Barcelona cu doar două din 12. Asta înseamnă un PDO 1583 pentru Chelsea şi 416 pentru Barcelona. Valorile sunt extreme din cauza sample-size-ului mic, dar chiar şi aşa ele reflectă faptul că Chelsea a fost echipa mai slabă dar a avut şansă.

Unii o să spună că nu mai contează, că fotbalul se joacă pe goluri! Dar ăsta e un fel obtuz de a privi lucrurile. E ca şi cum ai spune am câştigat pentru că am câştigat. Asta ştiu deja. Ce încerc să aflu e dacă o echipă a câştigat pe merit sau cu noroc.

Dacă a făcut-o cu noroc atunci n-are cum să reziste prea mult acolo sus. În anul în care a câştigat Liga, Chelsea a terminat pe locul şase într-un campionat în care fotbalul se joacă tot pe goluri. Ediţia următoare a Ligii a fost eliminată încă din grupe.

Norocul, spre deosebire de îndemânare, e nesustenabil pe termen lung. Jucând cum a făcut-o Chelsea poţi să câştigi un meci sau chiar Liga Campionilor dacă stele se aliniază cum trebuie. Tot ce ai nevoie e puţină îndemânare şi mult noroc. Ca să iei campionate şi să fii constant în semifinalele Ligii Campionilor ai nevoie de multă îndemânare şi puţin noroc, cum au Bayern, Barcelona sau Manchester United.

În următorul articol vom analiza cine a jucat bine şi cine a avut noroc până acum în Premier League. Până atunci iată un grafic cu TSR şi PDO din sezonul trecut, care pare sa cofirme treaba aia cu the harder I work the luckier I get:

Sursa foto: matsuyuki

Manchester United e campioana Angliei

  • Manchester United lasă vecinii gălăgioşi la 12 puncte în spate, o diferență recuperabilă doar în teorie. În lumea reală e cum zice Fergie la finalul interviului de pe Beeb: “What happened last season won’t happen again. Trust me.”

  • spuneam în avanpremiera etapei că, dacă City pierde, asta o să-i dea șansa lui Sir Alex să odihnească mai mulţi jucători. În fapt, a fost exact pe dos. SAF a recunoscut după meci că înfrângerea lui Man City l-a determinat să trimită o echipa mai puternică decât avea de gând iniţial, tocmai ca să îngroape orice speranţă de revenire a lui City. Everton a jucat în notă obişnuită din deplasările dificile, adică prost. În 11 ani de când Moyes e la echipă, Everton n-a bătut niciodată în deplasare în campionat la United, Arsenal, Chelsea şi Liverpool.
  • Frank Lampard marchează în al patrulea meci consecutiv de campionat şi ajunge la patru goluri distanţă de recordul lui Bobby Tambling, cel mai bun marcator din istoria lui Chelsea. Întrebat un pic parşiv după meci dacă el decide dacă Lamps va primi un nou contract sau nu, Rafa Benitez a râs amar şi i-a răspuns reporterului: “What do you think?” Un fel de-a spune: “Crezi că nu l-aş păstra dacă ar depinde de mine?”
  • Balague scrie că Chelsea a făcut o ofertă de 35m de euro + Courtois pentru Falcao.

[cleeng_content id=”951101713″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Arsenal face pe Stadium of Light ce n-a prea făcut în ultimii ani. Tine cu dinţii de un avantaj fragil în deplasare, aparandu-se timp de o jumătate oră în zece oameni. Mignolet şi-a ţinut echipa în meci blocând pe rând şuturile lui Walcott, Ramsey şi Cazorla. Szczesny s-a ridicat la înălţimea provocării şi a închis poarta în faţa lui Steven Fletcher. Scoţianul a ratat trei ocazii clare de gol. În întreg sezonul până la meciul cu Arsenal ratase patru de toate.
  • Swansea, club sănătos, cu un buget responsabil, un antrenor modern şi transferuri inteligente, bate pe QPR, club care şi-a pavat drumul spre faliment transferând nume mari pe salarii absurde. După ce luaseră un singur gol în ultimele cinci partide, QPR ia patru boabe de la Swansea. Pentru londonezi, retragerea lui Ryan Nelsen s-ar putea să fie un handicap mai mare decât accidentarea lui Remy.

  • cine ar fi crezut că presa din Anglia o să ia din meritele argentinianului Pochettino şi o să le atribuie englezului Adkins? Dacă ignori paşapoartele pentru un minut, vezi că Pochettino a schimbat profund în bine jocul unei echipe care cu toată formă bună în care era, câştigase doar una din ultimele şapte partide. Pochettino ia cinci puncte cu Everton, Wigan, United şi City, partide din care Adkins nu luase nici unul în tur. Southampton a avut 52% posesie faţa de 44% şi un bilanţ al suturilor de +10, faţa de -16 în partidele pereche din mandatul lui Adkins.
  • Joe Hart a comis patru erori care au dus la gol în acest sezon, la fel de multe ca Reina şi Federici. Sezonul trecut a avut o singură eroare şi un procentaj de mingi apărate de 77% faţa de 65% în acest sezon. Mancini după meci: Joe is a good keeper but a goalkeeper can’t do a mistake like this. Probably we think because we won last year we are top players, but to stay at the top you need to work like we did last year.
  • Stoke – Reading pare să fi fost un meci “grozav”, în care balonul a mai atins şi gazonul din când în când:

  • Bale traversează una din acele perioade în care e unplayable şi obligă presa să-l pună în legătură cu Real Madrid. E de-acum al treilea meci la rând în care e cel mai bun de pe teren, în care nu doar golurile, ci şi restul şanselor lui Spurs vin de la el. Galezul apare mult mai des la finalizare şi mai rar pe faza de creaţie decât în mandatul lui Redknapp.
  • Bale a dat o singură pasă de gol, faţă de zece în sezonul trecut, şi a creat de trei ori mai puţine şanse clare de gol. În acelaşi timp însă a devenit mult mai direct în faţa porţii: şi-a egalat deja numărul de şuturi pe poartă din sezonul trecut, are patru goluri în plus, şi o rată de conversie a şanselor clare de gol de 56% faţa de 25%. Cred c-ar fi nevoie de silly money ca Levy să-i dea drumul.

Golul săptămânii: Bale vs Newcastle.

Echipa săptămânii: Szczesny – Rangel – Sagna – Huth – Monreal – Lampard – Hazard – Pablo Hernandez – Michu – Van Persie – Bale.[/cleeng_content]

Sursa foto: edwin.11

Premier League – etapa 26 – discutie deschisă

Ultima etapă înainte de reluarea Ligii Campionilor marchează intrarea în partea cea mai importantă a sezonului, the business end of the season.

Etapa începe cu Tottenham – Newcastle de la 14:45. Defoe e accidentat, Adebayor revine însă la ţanc de la Cupa Africii, deşi s-ar putea să înceapă meciul pe bancă, lăsându-l pe Dempsey să acopere poziţia de atacant. De urmărit duelul de pe flancuri, dintre Santon şi Debuchy pe de o parte, Bale şi Lennon de cealaltă.

Chelsea – Wigan, de la 17:00, ar fi meci de 1 solist în orice altă perioadă dar nici un meci al lui Chelsea nu mai e solist zilele astea. Chelsea e echipa care a primit cele mai multe penalty-uri în acest campionat, Wigan cea împotriva căreia s-au dat cele mai multe penalty-uri deci un gol al lui Lamps n-ar fi tocmai neaşteptat. La gazde revine Hazard după suspendare, la oaspeți Arouna Kone după Cupa Africii.

De la 17:00 Southampton o primeşte pe Manchester City. Două puncte în primele trei partide al lui Pochettino maschează oarecum progresul evident pe care “sfinţii” l-au făcut de când argentinianul a preluat echipa. City a părut vulnerabilă la pressingul lui Liverpool săptămâna trecută iar Southampton presează inteligent şi agresiv deci City s-ar putea să aibă un meci mai greu decât ar părea după locurile în clasament.

Duminică Aston Villa şi West Ham se întâlnesc de 15:30, un duel între cea mai naivă şi cea mai pricepută echipă la faze fixe din campionat. Andy Carroll o să le pună tot felul de probleme lui Vlaar şi Clark. Villa are nevoie urgentă de puncte după ce a pierdut ultimele patru meciuri pe teren propriu şi a alunecat în zona retrogradării.

Man United – Everton se joacă duminică de la 18:00, meciul de la care a început să se destrame avansul lui United în sezonul trecut, după acel 4-4 memorabil. De văzut dacă Fergie va odihni unul sau doi oameni de bază în vederea întâlnirii cu Real Madrid, în special dacă City nu bate la Southampton.

O statistică interesantă în Daily Mail, care scrie că Manchester United a avut un jucător din academia proprie în fiecare lot din 1937 şi până acum.

Ca de obicei, vă aştept gândurile, ranturile şi întrebările pe marginea acestei etape.

Ratingurile sunt oameni

Contează să gândeşti cu capul tău. Contează să te fereşti de gunoaie. Dar asta nu schimbă faptul că cei mai mulţi din jurul nostru nu sunt în stare s-o facă. Şi asta ne afectează pe toţi.

Se spune că ducem lipsa de modele în România. Modele avem, doar că sunt strâmbe. Sunt modele croite de televiziunile şi siteurile cu care ne umplem 40 de ore pe săptămână. Oamenii care studiază lucrurile astea spun că ele devin fabrici de idoli.

Ai crede că de vină-s americanii, tehnologia sau capitalismul deşănţat. Dar lumea a avut dintotdeauna idoli căzuţi. Augustin scrie în Confesiuni despre viciile pe care Homer le inventa zeilor, which had the result that immorality was no longer counted immorality and anyone who so acted would seem to follow the example not of abandoned men but of the gods in heaven.

Nimic nu e nou sub soare. Zeii de ieri sunt vedetele de azi. Tabloidele fac bani de pe urma mahalalei care le soarbe fiecare mişcare.

Când ProTv-ul începe jurnalul cu un dement care s-a filmat mergând cu 250 la oră, mesajul pe care-l transmite e că asta e scurtătura către cele 15 minute de faimă. Când umplu paginile cu gagici extrem de goale sau filmează fotbalişti care vomită la ieşirea din club, tabloidele normalizează un comportament deviant.

Şi chiar dacă asta nu mă strică pe mine individual, ne strică pe noi ca societate.

Eu ştiu să mă apăr şi, în definitiv, puţin importă la ce mă uit eu personal într-o seară sau alta. Am însă dreptul, ba chiar obligaţia să fiu îngrijorat, ca publicist, de ”hrana” spirituală care se livrează, pînă la intoxicare, concetăţenilor mei, eventual nepreveniţi. Nu mi-e indiferent ce sunt puşi să ”consume” copiii mei, vecinii mei şi toţi cei care, cu un cuvînt vag dar decisiv, se cheamă ”electorat”. Ei votează şi hotărăsc, astfel, cine mă va conduce. Şi dacă minţile lor sunt năucite de maculatură, destructurate de manipulări grosolane şi de trivialităţi de gang, mă tem pentru opţiunile lor, de la care atîrnă şi viitorul meu. (Andrei Pleșu)

E deprimant să vezi cum cele mai josnice site-uri şi televiziuni fac ratingurile cele mai mari, dar e şi mai deprimant când înţelegi că ratingurile nu sunt cifre, sunt oameni. Oameni care trăiesc, votează şi stau la semafor lângă noi. Oamenii smintiţi la propriu de tabloide.

As much as we want to think that these are just people behind computer screens, those people are living next door to you. They are people behind computer screens in schools. In hospitals. Working in Washington, D.C. These are real people. How many times does this stuff have to happen before we admit something really disturbing is going on here? I think one person tweeting ‘Fuck you, go kill yourself’ is disturbing. But when you get into the hundreds of those tweets? The thousands of those tweets? I see a lot of people out there with really volatile mental disorders that are not getting help. (Royce White)

Cât despre Tolo, care se întreabă dacă nu cumva alţii au o problemă… well that’s a bit rich! Jurnaliştii din redacţii de sticlă n-ar trebui să arunce cu pietre.

Sursa foto: Thomas Hawk

Super Jackie Wilshere

Anglia a bătut Brazilia pe Wembley după un meci luminat de energia şi talentul lui Jack Wilshere. Abilitatea de a împinge jocul în faţă e o calitate rară în fotbalul englez dar Wilshere excelează la acest capitol:

Whoscored publică un clasament interesant al echipelor care au câştigat puncte după ce au fost conduse. Manchester United e şi aici la mare distanţă de pluton:

Sursa foto: Ronnie MacDonald.