Casual Friday

E normal. E normal să nu lași bacșiș că oricum n-ai să mai vii pe-acolo. E normal să te înjuri cu vecinul de la cinci pentru locul de parcare. E normal să le iei bani la autostopiști.

Toate astea-s normale într-o țara smintită de comunism. Vorba lui Andrei Pleșu, în România de azi bunătatea e o marfă rară. Tocmai de asta e frumos când vezi pe cineva anormal.

Nu spun să ne apucăm toți de voluntariate, dar câte o faptă bună din când în când e la îndemâna oricui. Da, alea la care americanii le zic random acts of kindness, un gest altruist și dezinteresat față de un necunoscut.

The really important kind of freedom involves attention, and awareness, and discipline, and effort, and being able truly to care about other people and to sacrifice for them, over and over, in myriad petty little unsexy ways, every day. David Foster Wallace

Spuneam mai demult că a fost nevoie să treacă un an de la întoarcerea din Londra până am “pățit” o faptă bună. Dar o dată ce s-a spart gheața, ele au tot venit. Ultima data când am luat niște cărbuni de la Selgros, casierul mi-a dat și câteva pungi de plastic, în caz că are găuri învelișul de hârtie.

Vara asta, eram cu câinele la plimbare prin parc când l-a pălit setea. Cu mâinile făcut căuș, mă chinuiam să-i dau să bea de la o cișmea, când un gunoier a venit și mi-a dat un pahar folosit de cafea.

Mai plăcut decât să le primești, e să le faci tu altora, pentru că îi derutează. Când o doamnă care n-avea mărunt a vrut să-mi plătească căruciorul cu care ieșeam din supermarket, aproape s-a supărat când n-am luat banii. Era ceva anormal.

Don’t ever forget that you’re a citizen of this world, and there are things you can do to lift the human spirit, things that are easy, things that are free, things that you can do every day. Civility, respect, kindness, character. You’re too good for schadenfreude, you’re too good for gossip and snark, you’re too good for intolerance — and since you’re walking into the middle of a presidential election, it’s worth mentioning that you’re too good to think people who disagree with you are your enemy. Aaron Sorkin

Steinhardt avea dreptate: sistemul politic sau economic nu-s la fel de importante ca relațiile de bunăvoință dintre oameni. Micile gesturi de bunăvoință țin legat aluatul din care e făcută societatea.

Ziceți și voi, cine v-a lăsat ultima dată să vă băgați în față la coadă? Ale cui sacoșe le-ați cărat două etaje până în fața ușii?

Sursa foto: mckaysavage.

Până acum câțiva ani, când încă aveam impresia că timpul stă-n loc, mâncam tot ce prindeam: ciorbe de burtă, tochituri, Big Mac-uri când ieșeam din club. Asta a continuat la Londra unde cina era de obicei un Twix și cel mai apropiat lucru de o masă adevărată era lasagna semipreparată de la ASDA.

Apoi, din întâmplare, am citit undeva că șapte din zece oameni din lumea occidentală mor de boli care ar fi putut fi prevenite. Asta, pentru mine a fost un game-changer. Pur și simplu n-am mai putut să trăiesc la fel având bucata asta de informație.

Nu m-am dat pe broccoli peste noapte, dar am căutat să înțeleg ce aș putea să fac că să nu fiu printre aia șapte. Ce am descoperit e că, deși ziarele și vracii nutriționiști vor să complice lucrurile, regulile de bază sunt simple. Atât de simple încât par perimate pe lângă chestii la modă ca antioxidanții și detoxifierea.

Iată câteva lucruri pe care le-am învățat și după care încerc să trăiesc:

• vegetarienii sunt în general mai sănătoși decât carnivorii, dar cei care mănâncă carne doar de două-trei ori pe săptămână sunt la fel de sănătoși ca vegetarienii.

• carne înseamnă pui, curcan sau pește. Carnea roșie e problema. Încă mănânc mici și șnițele, dar doar de câteva ori pe lună.

• produsele pe care străbunicii noștri nu le-ar recunoaște drept mâncare sunt de evitat: chipsuri, iaurturi de fructe, cereale de ciocolată și alte alea.

• durează câteva minute până informația ajunge de la stomac la creier. Dacă mănânci până te simți sătul, vei fi mâncat probabil prea mult.

• mă mir de fiecare dată când văd la supermaket coșuri care dau pe afară de mâncare ieftină. E mai bine să cumperi mai puțin, dar să cheltui mai mult pe ce cumperi.

• încerc să mă feresc de pâine albă, mezeluri și sucuri carbogazoase.

• vitamina D e mama lor, mult mai importantă în combaterea bolilor decât s-a crezut până acum. Același lucru e valabil și pentru migdale, caju, alune de pădure etc.

Dacă industrializarea tot mai intensă nu era de ajuns, pe noi nu ne ajută nici cultura gastronomică tradițională, bazată pe mâncăruri grele, prăjeli și carne de porc. Tocmai de asta e nevoie de un pic de efort, de not going with the flow. Dacă mănânci ca restul lumii, o sa ai aceleași probleme ca restul lumii.

Sursa foto: Flickr, Mrs. Magic.

Ok, începutul articolului o să sune cam tabloid, dar nu vă speriați. Am citit recent că Adele s-a luat de Madonna, Rihanna și Lady Gaga:

They don’t look how they do in magazines or videos. I have seen them up close. They don’t even look like that. Exploiting yourself sexually is not a good look. I don’t find it encouraging. To sell more records I don’t even need to do that. I just stand there and sing.

Mi-a plăcut treaba asta pentru că toată cultura pop a devenit mitică, în sensul că o acceptăm fără s-o punem la îndoială. Și deodată vine cineva și întreabă: dacă faci muzică adevărată de ce ai nevoie să cânți în chiloți ca s-o vinzi? Pentru că asta se cere, nu?

“Asta se cere” pleacă de premiza că astea-s compromisurile care trebuie făcute dacă e să ai succes. Și până la urmă despre asta-i vorba, nu? Cum faci să te cunoască cât mai multă lume…

Aproape tot ce citești despre Lady Gaga înainte să fie cunoscută arată cât de obsedată era gagica să fie celebră.

Or, dacă asta e ținta, the end-all-be-all, să fii cât mai faimos, atunci muzica e doar mijlocul către un scop. Alături de toate celelalte detalii șocante-într-un-fel-extrem-de-calculat care compun o paiață care să vândă bine.

Scott Avett, de la Avett Brothers, simplifică lucrurile până la măduva lor:

In all types of art there is a choice. Create what you feel because you believe in it, or create what you think will be “successful.” The difference between the two is this: with the latter, that which will be “successful” can only “succeed” for a temporary moment with you and your physical state. But that which is created in sincerity, that which reveals part of your soul without control and plan, will outlive all of us and be generated between men for years to come. Though the work may not succeed in number of viewers, it still bears a life.

Asta e tot ce trebuie spus. Ori cânți pentru că asta simți, ori pentru că vrei să ai “succes”. Tot ce intră în a două categorie, de la manele, la tot playlistul Kiss FM, la Lady Gaga, e gunoi. Împachetat mai bine sau mai prost, dar gunoi.

Nimic nu pare să meargă cum trebuie în țara asta. Politicienii-s bandiți care se porcăiesc toată ziua, autostrăzi n-avem, în spitale se moare cu zile dacă nu cunoști pe nimeni. Litania lucrurilor care nu merg e, în sine, un început de depresie.

Și totuși, dracul nu e chiar atât de negru. Prins în rutina vieții de zi cu zi, tinzi să le treci cu vederea, dar avem și lucruri decente în jurul nostru. Și nu strică din când în când, să ne numărăm binecuvântările, vorba englezului.

• siguranța – contrar mașinii de creat panică a știrilor tv, România urbană, cel puțin, mi se pare o țara destul de sigură. Pot să merg oriunde în Iași la două dimineață fără să-mi fac griji că o să fiu tâlhărit. Ceea ce e mai mult decât se poate spune despre sudul Londrei, spre exemplu.

• femeile – printr-un soi de lege cosmică a compensației, țările amărâte tind să aibă femei frumoase și Roamânia nu face excepție. Nici aici Anglia nu stă mai bine, but hey, can’t have it all.

• țuica – făcută cum trebuie, e mai bună decât multe single-malt-uri.

• uniculuturalismul – România încă e o țara din care se pleacă mult mai mult decât se vine. N-o luați drept xenofobie, dar pe unde-am fost am avut senzația că nu poți să înghesui prea multe nații, culturi și obiceiuri, fără să ai niște frecușuri sociale care până la urmă dau în clocot.

• Internetul – suntem în primele zece țări din lume la viteza de Internet după ce ani buni am fost primii din Europa. Nu strică nici faptul că vezi cam tot fotbalul care contează cu câțiva lei, și HD pe deasupra.

O să spuneți că nu-i de ajuns, că tot suntem cu câteva decenii în urma vestului Europei. Așa o fi, dar gândiți-va că mai tot restul planetei ar da orice ca să trăiască la fel ca noi. Și așa înapoiați cum suntem, tot o ducem mai bine decât am dus-o vreodată în istoria noastră.

Dacă e un obiect la care n-am fost perfect mediocru în școală, ăla e engleza. N-am luat olimpiade și nici zece pe linie, dar ceva în capul meu a decodat limba asta nu numai cu ușurință dar și cu plăcere.

Pe măsură ce am înțeles cum funcționează și româna și engleza, mi-am dat seama cât de propagandistică e treaba cu dulce și frumoasă. Româna nu e nici una nici alta, și nu mi-a luat mult să-mi dau seama că cei care credeau asta n-aveau termen de comparație.

Româna e o limbă ilogică, sucită, cu mai multe excepții decât reguli. Enagleza, dimpotrivă, e complexă dar inteligibilă, ca harta metroului londonez.

Da, dom’le, dar tot degeaba dacă n-au echivalent pentru dor și doină. Dacă te gândești că engleză are vreo jumătate de milion de cuvinte și româna doar 120 de mii, e clar că e mult mai simplu să găsești exemple în sens invers. Câteva care-mi vin în minte: compelling – convingător amestecat cu elocvent, knee-jerk – cu sensul de previzibil-automat, sau wholesome – un fel de salutar, nu doar fizic ci și etic.

Apoi mai sunt cuvintele care sună în acord cu lucrul pe care-l reprezintă: pecadilloes cu sensul de mici defecte, grace cu sensul de finețe sau har. Ei îi zic snow, noi zăpada, ei leaf, noi frunză. Exemple mundane și empirice, dar care dau un ton plăcut limbii.

Ce-mi place cel mai mult însă la engleză sunt expresiile. E o joacă aici pe care nu știu dacă o ai în alte limbi.

După ce ești pus la locul tău, englezii te poftesc să servești humble pie, dacă cineva vrea să devieze atenția de la lucrurile care contează se cheamă că a aruncat un red herring, dar dacă știe ce spune atunci he knows his onions. Dacă n-ai ce face decât să taci și să înduri, atunci bite the bullet, și dacă nu-ți place căldura ieși din bucătărie. Sau preferata lui COYS: Close, but not cigar.

Mama expresiilor peste care am dat până acum e din Boardwalk Empire, când Jimmy îi spune lui Harrow, lunetistul-aghiotant cu jumătate de față mutilată în război, că va avea șansa să-și facă o familie și toate cele. Simțind că-l îmbată cu apă rece, Harrow îi zice: If wishes were horses, beggars would ride.

Ce am făcut în postarea asta, s-ar chema preaching to the choir, pentru că dacă sunteți aici probabil știți deja că engleză e o limbă mișto. Dar nu strică să ne amintim că limba pe care-o vorbim chiar e dulce și frumoasă, doar că nu e româna.

Sursa foto: Flickr, kevinzim.