Premier League

Tottenham – Southampton se joacă astăzi de la 17:00. Hugo Lloris a prins în câteva cuvinte miza acestui meci pentru Spurs: Win or we’re finished. S’oton are trei meciuri de când n-a primit gol în deplasare, dar revenirea lui Lennon în primul unşpe le da speranţe gazdelor. De la 19:30 Arsenal joacă în deplasare la QPR, unde orice altceva decât trei puncte ar fi un dezastru.

Mâine de la 15:30 avem unul dintre cele mai low-key derby-uri Merseyside din istoria recentă. Se prea poate ca acesta să fie al doilea sezon consecutiv în care Everton termină mai sus decât Liverpool în clasament, dar Moyes n-a bătut niciodată pe Anfield în campionat.

Apoi de la 18:00 se joacă Manchester United – Chelsea, a cincea întâlnire între cele două echipe în acest sezon. În teorie United ar putea s-o lase mai moale, dar trei puncte luate lui Chelsea ar putea însemna satisfacţia de a-l vedea pe Mourinho în Europa League sezonul următor. Chelsea a jucat deja 13 meciuri în plus faţă de United şi această oboseală s-ar putea să se simtă în ultima jumătate de oră de pe Old Trafford mâine.

Ca de obicei, vă aştept gândurile, ranturile şi întrebările pe marginea meciurilor din acest weekend. Paşte fericit, prieteni!

Sursa foto: Sou’wester.

• Arsenal a intrat în meci mult mai concentrată şi mai determinată decât în ultimele săptămâni când avea nevoie de o repriză doar ca să se încălzească. Ieri a fost oarecum invers, cu Man United având tot mai multe şanse o dată cu trecerea timpului. A fost ciudat că primul jucător schimbat de Wenger a fost tocami Rosicky, cel mai creativ şi mai periculos tunar de până atunci.

• declinul lui Sagna din acest sezon e cât se poate de abrupt. Din unul din cei mai buni fundaşi dreapta din campionat francezul a devenit veriga slabă din apărarea lui Arsenal. Chiar înainte de penalty-ul pe care i l-a făcut cadou lui United, cele mai mari ocazii ale oaspeţilor au venit din două centrări de pe partea lui. Asta s-a întâmplat şi pentru că Sagna a urcat în atac mult mai des decât Gibbs:

[cleeng_content id=”132579474″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

• devine tot mai clar că lupta pentru locurile de Liga Campionilor va merge până în ultima etapă. În teorie Arsenal poate să-şi câştige toate meciurile şi tot să rateze primele patru locuri dar e un scenariu neverosimil. Chelsea mai are patru meciuri complicate, cu United, Spurs, Aston Villa şi Everton, în timp ce Spurs pare extenuată după campania din Europa League.

• Liverpool i-a luat un set alb lui Newcastle în deplasare, trupa lui Pardew fiind de-a dreptul abjectă în apărare. Am tot spus că Newcastle e prea bună ca să pice sezonul ăsta dar, dacă continuă să joace la fel de haotic, nu mai ia nici un punct până la final. Lipsa de coordonare între fundaşi ar trebui să-l facă pe Pardew să scoată frânghia de la naftalină şi să-şi lege fundaşii între ei, cum se făcea pe vremuri.

• acum după ce Luis Suarez şi-a ispăşit prima etapă de suspendare am aflat şi cine a tras-o pe Liverpool în jos tot sezonul. Glumesc desigur, dar Liverpool a desfăcut-o pe Newcastle cu incisivitate şi eleganţă, calităţi pe care Coutinho în special le aduce echipei. Nu mai ţin minte cine spunea că un trequartista adevărat vede un coridor printr-o pădure de picioare, dar e o descriere care i se aplică perfect lui Coutinho.

• dacă asculţi interviurile lui Roberto Martinez de după meci, ai crede că Wigan se bate pentru un loc în Europa. Toată atitudinea lui emană încredere şi optimism, oarecum neaşteptat pentru antrenorul unei echipe care e în pragul retrogradării. “Am jucat extraordinar, merităm victoria, dacă jucăm aşa o să vină şi punctele”. Nu că n-ar avea dreptate. Wigan merita mai mult şi cu Man City, şi cu West şi sambata cu Tottenham. Dar fapt e că Wigan e cu două puncte sub linie cu trei etape înainte de final.

• Southampton – WBA trebuia să fie un meci liniştit de mijlocul clasamentului, numai bun pentru debutul unui arbitru de 27 de ani în Premier League. Până la urmă s-a lăsat cu trei cartonase roşii, toate acordate corect de Robert Madley, to be fair.

• COYS v-a povestit despre promovarea incredibilă a lui Doncaster. Iată şi un clip cu ultimele două minute ale meciului şi ale sezonului:

• jucătorul anului a fost desemnat Gareth Bale, cu Suarez şi RVP pe următoarele locuri. Faptul că se votează atât de devreme face acest premiu oarecum irelevant. Nu ştiu unde o să termine Spurs sezonul dar dacă mă întrebaţi pe mine, un jucător decisiv în câştigarea titlului merită mai mult premiul decât unul care-şi ajută echipa să termine pe locul cinci. Sau şapte, în cazul lui Liverpool.

Echipa săptămânii: Foster – Zabaleta – Kompany – Agger – Enrique – David Luiz – Henderson – Pienaar – Coutinho – Lukaku – Sturridge[/cleeng_content]
Sursa foto: wonker.

Man City deschide etapa de la 14:45 împotriva lui West Ham, un meci doar cu jumătate de miză pentru gazde. Aguero, Silva şi Milner ar trebui să revină în echipa de start, unde s-ar putea să-l vedem şi pe Jack Rodwell după ceva vreme.

De la 17:00 avem Wigan – Tottenham, întâlnire între două echipe care au mare nevoie de puncte. Wigan va încerca să repete finishul de anul trecut când avea exact acelaşi număr de puncte, dar a câştigat patru din ultimele cinci partide. Cu Spurs s-ar putea să nu le fie prea uşor, ţinând cont că Defoe şi Lennon ar putea reveni în primul XI.

Duminică de la 17:00 Chelsea o găzduieşte pe Swansea, un must-win pentru trupa lui Benitez. Swansea a lăsat-o un pic mai moale după ce a câştigat Cupa Ligii, neavand nici o victorie în ultimele cinci meciuri de campionat. La Chelsea ar trebui să-i vedem din primul minut pe Obi Mikel, Mata şi Ba, care au fost odihniţi în semifinală cu Basel de joi.

Apoi de la 18:00 Arsenal o va primi pe Man United cu tradiţionalul guard of honor în cinstea echipei campioane. Se vorbese mult despre felul în care va fi primit Robin van Persie pe Emirates, dar sincer să fiu m-aş mira să-l văd titular. Fergie a confirmat că va da mai multe şanse unor jucători periferici până la finalul sezonului. Singurul lucru care o mai ţine pe United în priză e recordul lui Chelsea de 95 de puncte în primul sezon al lui Mourinho pe care urmăreşte să-l depăşească.

Ca de obicei, vă aştept gândurile ranturile şi intrebarile pe marginea acestei etape. Enjoy your weekend, chaps!

Sursa foto: philipc.

Manchester United a câştigat al 20-lea titlu de campioană a Angliei. Unii spun că e titlul lui RVP, alţii că e al lui Fergie, iar alţii că e mai degrabă un titlu pierdut de adversari decât câştigat de United. Care-i adevărul?
[cleeng_content id=”800560178″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

Two horse race

Când citesc că ceilalţi i-au pus titlul pe tavă lui Man Utd mă întreb cine or fi ceilalţi. Le vedea cineva pe Chelsea, Spurs sau Arsenal să se bată la titlu? Doar cei mai optimişti suporteri ai lor ar zice că da.

După un sezon în care a terminat pe şase, Chelsea a început să facă schimbul de generaţii dar a ajuns să se bazeze pe un singur atacant, Fernand Torres. Trecând de la tactics don’t win matches la jargonul tactic al lui Villas Boas, Spurs a sărit de la tabla înmulţirii la algebră. Title contenders they were not. Iar Arsenal nu putea să se gândească la titlu după ce a pierdut în vară cel mai bun marcator şi cel mai bun pasator.

Realistic vorbind, singură echipa de la care se aştepta să-i pună probleme lui United în acest sezon era Man City. De ce n-ar fi luat City titlul doi ani la rând? Pentru că fulgerul nu loveşte de două ori în acelaşi loc.

City a avut doar un fir de păr în faţa lui Manchester United sezonul trecut, în condiţiile în care United a clacat necaracteristic pe final şi a avut de cinci ori mai multe accidentări de-a lungul sezonului. United simţea înaintea acestui sezon că are ceva de demonstrat în timp ce City simţea că deja a făcut-o. Paradoxal, în momentul în care Aguero a marcat cu QPR în prelungiri, United a devenit favorită la titlu în sezonul următor.

I’ve still got a wee bit of anger in me, thinking of how we threw the league away last season. It was another day in the history of Manchester United. That’s all it was. My motivation to the players will be that we can’t let City beat us twice in a row. (Alex Ferguson)

Un singur lucru putea da revanşa lui United peste cap: transferurile. Şi aici e meritul lui Fergie că n-a lăsat asta să se întâmple. Deşi părea că plăteşte over the odds pentru un atacant de 29 de ani cu genunchii fragili, United a adus cel mai bun jucător din campionat în timp ce City s-a întărit cu Scott Sinclair şi Jack Rodwell.

Van Persie face diferența

Importanţa lui Robin van Persie în câştigarea titlului nu poate trece subestimată. Acum când titlul e acontat cu patru etape înainte de final e uşor de uitat cum a început Man United sezonul. După primele 12 partide, United avea deja trei înfrângeri şi păstrase doar două clean sheet-uri.

Nimic nu anticipa ce avea să urmeze. Manchester United a câştigat titlul în cele patru luni dintre 20 noiembrie şi 20 martie când a pus 16 puncte distanţă faţă de City:

Chiar şi în această perioadă fastă, United a continuat să primească primul gol, fiind obligată să revină ca să-şi câştige meciurile. Aici s-a simţit poate cel mai mult influenţa lui Van Persie. În sezonul anterior United luase doar 0.2 puncte pe meci din poziţii pierzătoare, însă după venirea lui Van Persie a ajuns să ia în medie două puncte pe meci din partide în care a fost condusă. Olandezul a avut un rol decisiv în revenirile cu Southamton, Fulham sau Reading.

Iată şi o comparaţie a celor trei favoriţi pentru Jucătorul Anului în Premier League:

Sursa foto: 101gg[/cleeng_content]

• Man City a marcat devreme pe White Hart Lane şi a controlat timp de 70 de minute partida cu Spurs, însă schimbările lui AVB au inversat direcţia jocului. Huddlestone a dominat mijlocul de cum a intrat, Bale a fost mutat în flancul drept iar echipa a trecut la un sistem 4-3-3 mult mai direct la care apărarea lui City nu s-a putut adapta. Spurs a marcat de trei ori în şapte minute şi a întors un meci pe care dacă l-ar fi pierdut ar fi ieşit probabil din cursa pentru Liga Campionilor.

• pasa lui Gareth Bale la primul gol e de-a dreptul sublimă:

[cleeng_content id=”574035983″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

• tribalismul din jurul lui Liverpool a făcut ca Luis Suarez să fie mereu protejat. Dalglish i-a luat apărarea după incidentul cu Evra. Rodgers a insistat că Surez nu e un trişor până când el însuşi a recunoscut că a simulat cu Stoke. Şi deşi a făcut un obicei din a intra cu crampoanele pe gleznă, s-a spus că nu e genul ăla de jucător. Acum, după ce l-a muşcat pe Ivanovic, până şi clubul care l-a apărat necondiţionat rămâne în pană de scuze.

That game was Suarez's career in a nutshell. Sublime assist, crazy handball, utterly mental bite, brilliant finish at the end #LFC

— Paul Tomkins (@paul_tomkins) April 21, 2013

• presa din Anglia scrie că Liverpool s-ar putea gândi să-i dea drumul din vară. Toţi vulturii o să-l vrea, vorba lui Tony Cascarinbo. Dar care dintre cluburile care şi-l permit ar accepta şi “bagajul” cu care vine? Bayern şi Barcelona mai degrabă nu, ceea ce lasă loc unor cluburi ca Man City, PSG sau Monaco, din categoria new money. Chiar şi aşa, nu prea vezi cluburi care să-şi vândă cel mai bun jucător doar din problemelor de comportament.

• în timp ce Torres a făcut un nou meci uitabil, fiind în mod curios titular în dauna lui Ba, Sturridge a intrat la pauză şi a fost implicat în mai toate fazele periculoase de-a lungul reprizei. Sturridge e exact genul de atacant pe care Chelsea l-ar cumpăra în vară dacă nu l-ar fi vândut deja cu o vară înainte.

Check this out that's been erected at Fratton Park @standamf pic.twitter.com/fW7o2gh9I6

— SOSPompey (@SOS_Pompey) April 20, 2013

• într-o singură etapă, lupta pentru evitarea retrogradării s-a redus la două echipe: Aston Villa şi Wigan. Sunderland, Norwich, Stoke şi Newcastle au luat puncte care ar trebui să le fie suficiente ca să rămână în Premier League, dacă nu implodează în ultimele etape. Favorită la retrogradare devine Wigan care are nevoie de trei victorii în ultimele cinci meciuri, după calculele lui Roberto Martinez.

Got a bit of hammer earlier this season for questioning the "genius" of Roberto Martinez when Wigan spend so much time in the bottom three.

— Phil McNulty (@philmcnulty) April 20, 2013

• când unii precum Phil McNulty pun la îndoială competenţa spaniolului, nu strică să aruncăm un ochi pe resurse. Wigan plăteşte salarii la jumătate faţa de QPR sau Aston Villa, şi e cu mai bine de 10m net pe minus la transferuri, în condiţiile în care Stoke e cu 80m pe plus, Villa cu 71m, iar QPR cu 67m. Dar Martinez e o ţintă mai uşoară decât Harry Houdini sau Tony Pulis.

• una dintre cele mai ciudate faze ale sfârşitului de săptămână a fost lobul de la 40 de metri al lui Seb Larsson către propria poartă. Mignolet a fost nevoit să cedeze o lovitură liberă indirectă pentru a evita golul. Şi apropo de faze ciudate, golul anulat al lui Thiago Silva te face să pui mâna pe compas şi să vezi cum se poate aşa ceva:

Sursa foto: sanjiva.[/cleeng_content]