Premier League

Good old Harry s-a întors şi QPR pare să fi lăsat în urmă sezonul catastrofal în care au retrogadat. Au terminat pe locul 4 în Championship şi nu au impresionat pe nimeni cu jocul lor, dar cumva au ajuns în Premier League, mulţumită golului lui Bobby Zamora în play-off. Au venit: Steven Caulker după un sezon în care a fost printre puţinii care au jucat bine la Cardiff, Jordan Mutch tot de la Cardiff, Rio Ferdinand, liber de contract şi Mauricio Isla împrumutat de la Juventus. Au plecat Yossi Benayoun, Esteban Granero, Tom Hitchcock, Aaron Hughes, Gary O’Neil.

Southampton pare să fi avut cea mai grea vară. Cu 5 jucători de bază plecaţi plus antrenorul, atmosfera pe St. Mary’s nu e deloc una plăcută. Au plecat: Luke Shaw, Adam Lallana, Dejan Lovren, Calum Chambers şi Rickie Lambert. Pare că totul s-a destrămat odată cu venirea lui Katharina Liebherr, dar cred că era inevitabil. Este vorba de nişte jucători care au avut un sezon excelent şi care au cerut să plece la cluburi mult mai mari. E foarte important cum vor fi înlocuiţi şi Ronald Koeman lucrează deja la asta. Au venit: Dusan Tadic de la Twente, Graziano Pelle de la Feyenoord, Ryan Bertrand împrumutat de la Chelsea, Florin Gardoş de la Steaua, Shane Long de la Hull, Fraser Foster de la Celtic şi Taider împrumutat de la Inter.

„Dacă cineva mi-ar fi spus acum cinci ani că o să transferăm jucători de la Barcelona, i-aş fi zis că e nebun”. Asta spunea un fan Stoke pe Facebook. Evident, Bojan nu mai avea loc la Barcelona şi practic a fost un leftover pentru Stoke, dar aducerea lui spune multe despre noul stil de joc de pe Britannia. După ce Mark Hughes a impresionat pe toată lumea sezonul trecut jucând un fotbal frumos şi ducând astfel echipa până pe locul 9, anul acesta Stoke ar putea spera chiar la mai mult având un lot destul de solid. Au venit: Bojan Krkic, Dionatan Teixeira, Mame Biram Diouf, Phil Bardsley şi Steve Sidwell.

Sunderland a scăpat de retrogadare miraculos după ce a stat practic întreg sezonul trecut pe un loc retrogadabil. E greu de crezut că black cats nu or să fie implicaţi din nou în lupta pentru retrogadare, dar Gus Poyet speră să-l ajute noii jucători: Billy Jones de la WBA, Jordi Gomez de la Wigan, Costel Pantilimon de la Manchester City, Patrick van Aanholt de la Chelsea, Jack Rodwell de la Manchester City şi Will Buckley de la Brighton.

Cel mai important transfer al verii ar fi pentru Swansea ar fi să reuşească să îl păstreze pe Bony, mai ales după plecările lui Chico şi Hernandez în Qatar. Chiar dacă după venirea lui Gomis de la Lyon plecarea ivorianului părea iminentă galezii au reuşit să îl ţină pe loc până acum. Garry Monk i-a mai adus pe Lukasz Fabianski de la Arsenal, Stephen Kingsley de la Falkrik, Marvin Emnes de la Middlesbrough, Gylfi Sigurdsson întors de la Tottenham, Jefferson Montero de la Monarcas Morelia, Adnan Maric de la Gais şi Daniel James de la Hull.

Totul pare un deja-vu pe White Hart Lane. Antrenorul englez e înlocuit de unul latin cu o filozofie diferită de joc. Totuşi, Sherwood n-a părut niciodată a fi altceva în afară de o soluţie temporară la Tottenham iar Pochettino are avatantajul faţă de Villas-Boas că are un palmares pozitiv în Premier League impresionând pe toată lumea la Southamtpon. Deja a trecut un sezon şi jucatorii aduşi pe o sută de milioane de lire vara trecută ar fi trebuit sa se fi adaptat până acum. În special Lamela şi Eriksen, pentru că la ei sunt cele mai mari aşteptări. O campanie de transferuri liniştită faţă de anul trecut. Au venit: Ben Davies şi Vorm de la Swansea, Dier de la Sporting Lisabona şi tânărul american Yedlin de la Seattle, care va rămâne încă un sezon la americani sub formă de împrumut. Au plecat: Sigurdsson, Livermore, Falque şi Gomes.

Alan Irvine este noul antrenor la West Bromwich Albion după ce Pepe Mel a fost o dezamăgire sezonul trecut echipa fiind aproape de zona retrogadării. Nu sunt semne că WBA ar putea termina în prima jumătate a clasamentului aşa cum s-a întâmplat în 2012 şi 2013. Au venit: Ideye de la Dinamo Moscova, Pocognoli de la Hannover, Gamboa împrumutat de la Rosenborg, Lescott de la Manchester City, Gardner de la Sunderland, Baird de la Burnley şi Wisdom împrumutat de la Liverpool.

David Sullivan îi reproşează lui Allardyce că nu joacă un fotbal destul de atractiv iar Big Sam nu pare să mai fie apreciat de nimeni pe Upton Park. Ravel Morrison umblă prin tribunale după ce şi-a ameninţat fosta prietenă, Andy Caroll va lipsi până în noiembrie si atât rezultatele cât şi jocul londonezilor din amicale au fost sub aşteptări. Aşa intră West Ham în noul sezon. Ceva de vis. Aşadar fanii nu par a avea motive de bucurie, o nouă salvare de la retrogadare ar face pe toată lumea mulţumită probabil. Au venit: Valencia de la Pachuca, Kouyate de la Anderlecht, Zarate de la Veles Sarsfield, Cresswell de la Ipswich, Poyet de la Charlton Sakho de la Metz şi Jenkinson împrumutat de la Arsenal.

„If someone had told me then I’d be watching Hull in Europe, I’d have laughed. I’d have told them they’ve been drinking.” Asta declara Ian Ashbee, cel care a marcat golul promovării pentru Hull din League Two în 2004. Aşadar un progres imens la care nimeni nu se aştepta pentru Hull, dar după cum bine ştiu Alan Pardew şi Michael Laudrup, participarea în Europa League nu e întotdeauna benefică pentru o echipă mică. Steve Bruce e conştient de asta şi a încercat să aducă ce a considerat că lipseşte echipei: Jake Livermore (cumpărat definitiv de la Tottenham), Robert Snodgrass de la Norwich, Tom Ince de la Blackpool, Harry Maguire de la Sheffield United şi Andrew Robertson de la Dundee United.

Leicester City a urcat pe primul loc în Championship de Boxing Day anul trecut şi acolo a rămas. A dominat campionatul şi a promovat fără probleme, având o serie de 26 de meciuri fără înfrângere. Aşa că e destul optimism pe King Power Stadium înaintea începerii sezonului, mai ales după ce Nigel Pearson a confirmat că sunt în discuţii cu Cambiasso. The foxes au cumpărat următorii jucători: Leonardo Ulloa şi Matthiew Upson de la Brighton, Marc Albrighton de la Aston Villa, Jack Barmby şi Louis Rowley de la Manchester United şi pe Ben Hamer de la Charlton. Cu Kasper Schmeichel în poartă (18 clean sheets sezonul trecut), cu Wes Morgan în centrul apărării şi David Drinkwater mijlocaş central, Leicester pare să aibă un departament defensiv destul de solid şi cred că au şanse mari să rămână în Premier League.

E foarte greu să îţi propui să progresezi după ce tocmai ţi-ai vândut cel mai bun jucător, omul în jurul căruia se făcea echipa. Dar Rodgers vrea ca Liverpool să facă fix asta. Ne vine automat în minte cazul lui Tottenham care era într-o situaţie similară după vânzarea lui Gareth Bale. Legat de asta, Rodgers a declarat: „It’s a different club and a different vision we have here. At Liverpool there’s a strategy behind what we’re doing”. În plus, Liverpool pare să aibă un lot mai bun decât Tottenham. Marele avantaj al lui Liverpool sezonul trecut a fost că s-au putut concentra doar pe competiţiile interne, spre deosebire de rivalele lor la titlu. Acum nu mai e cazul şi Rodgers, fiind conştient de asta, i-a adus pe Adam Lallana de la Southampton şi Lazar Markovic de la Benfica pentru mai multă creativitate, pe Emre Can de la Bayer Leverkusen pentru a oferi mai multă siguranţă la mijloc şi pe Ricky Lambert, ca o alternativă pentru Sturridge, în faţă. Principala problemă a cormoranilor anul trecut a fost haosul din apărare, de multe ori au fost puşi în situaţia de a trebui să marcheze patru goluri ca să câştige un meci aşa că au mai venit pentru a întări apărarea, Dejan Lovren (în condiţiile în care viitorul lui Agger la club e nesigur), Javier Manquillo şi discuţiile sunt avansate pentru fundaşul Sevillei Alberto Moreno. De asemenea, a fost cumpărat şi Divock Origi, un belgian de 19 ani care a impresionat la Mondial şi care va mai juca sub formă de împrumut încă un sezon la Lille.

Din cauza nerespectării reglementărilor UEFA în ceea ce priveşte fair-play-ul financiar, Manchester City a fost  limitată vara asta la a face transferuri de maxim 49 milioane de lire. Aşadar au cumpărat ieftin: Bacary Sagna, fundaşul care poate juca pe toate poziţiile, a venit liber de contract, Fernando de la Porto a venit pentru 12 milioane şi Willy Caballero, noua ameninţare pentru Hart, a fost cumpărat cu 6 milioane de la Malaga. Apoi a venit Eliaquim Mangala de la Porto pe o sumă necunoscută oficial, care conform presei britanice se învârte în jurul valorii de 30 de milioane de lire. Mangala ar trebui să fie noul partener al lui Kompany în centrul apărării, acolo unde Demichelis nu mai poate face faţă. Dacă nu va convinge repede, francezul s-ar putea să nu fie chiar bine primit pe Etihad după ce a declarat când încă se negocia transferul lui că ar prefera să joace pentru Chelsea. Cum City şi-a mai făcut între timp o echipă de fotbal la New York, denumită New York City FC, în parteneriat cu New York Yankees, noua vedetă din MLS, Frank Lampard, a fost împrumutat până în primăvară pe Etihad. O mişcare evidentă dar şi ciudată dacă stăm să ne gândim că pe postul lui la City mai sunt jucători ca Yaya Toure, Fernandinho sau Fernando. Frankie o să ajute City pentru lista de home grown players cerută de UEFA pentru noul sezon de Champions League şi, cine ştie, poate o să şi joace din când în când. Au plecat: Jack Rodwell şi Costel Pantilimon la Sunderland, Gareth Barry la Everton, Lescott la WBA.

Pentru Manchester United şi Louis van Gaal o clasare în top 4 ar însemna un sezon reuşit după dezastrul de anul trecut. Pare mai uşor decât e. Dacă te uiţi mai atent, e greu să îţi dai seama pe care dintre City, Chelsea, Arsenal sau Liverpool ar putea United să înlocuiască. În afară de asta, mai sunt şi echipe ca Everton sau Tottenham, care par destul de solide. Deocamdată lista de plecări e una mult mai mare decât cea de veniri având nume ca Alexander Buttner, Patrice Evra, Jack Barmby, Macheda, Vidic, Rio Ferdinand. În plus, Ryan Giggs s-a retras şi el. E vremea reconstrucţiei pe Old Trafford şi van Gaal pare omul potrivit pentru asta. Deşi au fost vehiculate pe parcursul verii nume ca Vidal, Di Maria, Strootman, până acum au venit doar Luke Shaw de la Southampton şi Ander Herrera de la Athletic Bilbao. Având în vedere sistemul 3-4-1-2 folosit de olandez, United ar mai avea nevoie de cel puţin doi fundaşi centrali, un mijlocaş central şi un fundaş lateral. În faţă lucrurile par să stea rezonabil cu Mata pe post de nr. 10 şi Robin van Persie cu Rooney în atac. Viitorul lui Kagawa e nesigur pentru că, deşi japonezul joacă cel mai bine ca număr 10, van Gaal declarat că mai degrabă l-ar folosi ca „număr 6 sau număr 8”. Mai este şi problema formei în care va fi van Persie, sezonul trecut olandezul nu a fost în cele mai bune relaţii cu Moyes, dar pentru van Gaal pare să simtă acelaşi respect pe care îl avea şi faţă de Fergie. Darren Fletcher pare să fi revenit după un turneu american excelent şi, cu Carrick încă accidentat, alături de scoţian ar mai putea juca Cleverley şi Fellaini, despre care s-a tot scris că este de vânzare. United se va zbate serios să prindă un loc în primele patru şi, dacă va reuşi, va fi meritul lui van Gaal.

Premier League. August 2014. Un nou sezon. Alan Pardew rezistă. Cu toate că la sfârşitul sezonului trecut, fanii coţofenelor au fost cât se poate de clari că nu îl mai vor pe Pardew la Newcastle, Mike Ashley rămâne fidel strategiei de a-i ignora şi mai ales îi rămâne fidel antrenorului. Cu toate astea, primele etape vor fi decisive pentru Pardew, dacă rezultatele nu-l vor ajuta, are şanse mari să fie primul antrenor demis sezonul acesta. După plecarea lui Cabaye, toată lumea aştepta în iarnă un înlocuitor. Abia în vară a venit. Remy Cabella de la Montpellier este aşteptat să fie noul playmaker de pe St. James Park. În afară de el au mai venit: Jack Colback de la Sunderland, Daryl Janmaat de la Feyenoord, Ayoze Perez de la Tenerife, Siem de Jong de la Ajax, Emmanuel Riviere de la Monaco, Facundo Ferreyra împrumutat de la Shakhtar. O pierdere importantă este Mathieu Debuchy care a plecat la Arsenal.

*Chaps and chapesses, sezonul ăsta vă las pe mâna lui Vlad Dumitrescu, anglofil și student la Jurnalism. Ok, ţine cu Man Utd, dar nimeni nu-i perfect. Îmi vine să spun ca Fergie – your job now is to support your new blogger – dar nu vreau să-l jinx-uiesc pe Vlad. Sunt convins că o sa fie una din acele rare situații de win-win-win. Over to Vlad.*

După un Mondial mai frumos decât ne-am fi aşteptat, dar mai ales după încă o prestaţie dezamăgitoare a naţionalei Angliei, sâmbătă începe în sfârşit noul sezon în Premier League. Chiar dacă perioada de transferuri se încheie la sfârşitul lui august, m-am gândit să vedem cum stă fiecare echipa la capitolul transferuri la startul sezonului într-o serie de trei articole.

Arsenal pare o echipă proaspătă după ce a câştigat Cupa anul trecut. În sfârşit un trofeu pentru Wenger după atâta aşteptare şi parcă asta i-a împins de la spate pentru nişte transferuri mult mai bune faţă de alţi ani. Evident, cel mai important nume este Alexis Sanchez care, deşi a marcat 18 goluri pentru Barcelona sezonul trecut, părea că nu îşi mai găseşte locul odată cu venirea lui Suarez. Au mai venit Mathieu Debuchy de la Newcastle, David Ospina de la Nice după un Mondial impresionant şi Calum Chambers de la Southampton care la 19 ani se află abia la al doilea sezon ca senior la o echipă din Premier League. Au plecat Lukasz Fabianski la Swansea, Bacary Sagna la Manchester City, Nicklas Bendtner şi Park Chu-Young liberi de contract, Djourou la Hamburg şi fostul căpitan Thomas Vermaelen la Barcelona. Carl Jenkinson a fost împrumutat la West Ham United.  În plus, londonezii au adus şi un preparator fizic nou, Shad Forsythe, care a lucrat în trecut cu naţionala Germaniei. S-ar putea să se fi terminat în sfârşit coşmarurile lui Wenger legate de accidentări.

Lucrurile nu arată deloc bine pentru Aston Villa. Cu un patron care vrea să vândă clubul după ce a băgat 217 milioane de lire din 2006 încoace doar ca să scape de retrogadare, cu un Paul Lambert tot mai puţin agreat de fani şi care intră în ultimul său an din contract, aşteptările pe Villa Park sunt destul de mici. Astfel, au venit Philippe Senderos, Joe Cole (liberi de contract), Kieran Richardson de la Fulham şi Aly Cissokho de la Valencia. Au plecat Marc Albrighton, Nathan Delfuenso, Jordan Bowery, Samir Carruthers.

Întoarsă pentru a doua oară în ultimii cinci ani în Premier League, Burnley a cumpărat cei mai mulţi jucători cu cei mai puţini bani. Au cheltuit 3.5 milioane de lire pentru şase fotbalişti: Michael Kightly (Stoke), Matt Taylor (West Ham), Marvin Sordell (Bolton), Matt Gilks (Blackpool), Lukas Jutkiewicz (Middlesbrough), Steven Reid (West Brom). Au plecat nu mai puţin de 14 jucători, dar cea mai importantă pierdere ar putea urma: golgheterul de anul trecut Danny Ings pare să fie aproape de o mutare la Southampton.

Chelsea pare să fie principala candidată la titlu pentru simplul fapt că are cel mai solid lot. Mourinho pur şi simplu trebuie să câştige campionatul anul acesta. Odată cu venirea lui Fabregas portughezul ar putea reveni la un 4-3-3 cu o linie formată din Matic – Oscar – Fabregas. După ce sezonul trecut Chelsea nu a reuşit să înscrie în 21% din meciuri, transferul lui Diego Costa şi revenirea lui Drogba par să rezolve problemele legate de atacanţi. În plus, a mai venit şi Filipe Luis pentru a întări ceea ce pare a fi oricum cea mai bună apărare din Premier League. Au plecat David Luiz, Samuel Eto’o, Ashley Cole, Frank Lampard, Demba Ba şi Romelu Lukaku.

„Crystal Pulis FC” scria pe un banner pe Selhurst Park. Nici n-avea cum să fie altfel având în vedere că Tony Pulis a făcut un adevărat miracol sezonul trecut clasându-se cu Crystal Palace pe locul 11 în condiţiile în care la momentul sosirii sale la club, Palace avea doar patru puncte în 11 meciuri. Pulis o să vrea să continue pe aceeaşi linie şi a adus trei jucători: Chris Kettings, un portar scoţian de 21 ani care a învăţat fotbal la academia lui Manchester City, Brede Hangeland de la Fulham şi Fraizer Campbell de la Cardiff.

Sub conducerea lui Roberto Martinez, Everton a terminat pe cinci anul trecut acumulând 72 de puncte, cel mai mult din istoria clubului în era Premier League. Cel mai important transfer e Lukaku, care a semnat pe cinci ani cu clubul de pe Goodison Park cu o sumă de transfer record pentru Everton – 28 de milioane de lire.  Au mai sosit Gareth Barry, cumpărat definitiv de la City după ce fusese împrumutat, Muhamed Besic de la Ferencvaros şi tânărul de 18 ani Brendan Galloway de la MK Dons. O altă reuşită a lui Martinez în această vară a fost să îl convingă pe Ross Barkley să semneze o prelungire de contract pe patru ani. E greu de crezut că vor reuşi să intre în top 4, dar încă un sezon european pare asigurat.

Merita David Moyes mai mult timp? Asta e întrebarea care se pune după demiterea prematură a antrenorului lui Manchester United.

Refuzul de a-i acorda încă un sezon lui Moyes a fost decizie complexă, bazată pe informaţii incomplete. Nimeni nu ştie cum ar fi arătat un al doilea sezon al lui Moyes la United. Dar cei care au luat decizia, ştiu mult mai bine decât noi de ce au făcut-o. Noi, suporteri şi jurnalişti, suntem doar chibiţi în această discuţie. Dar asta nu ne opreşte să chibiţăm.

Un antrenor e judecat în funcţie de trei criterii: rezultatele echipei, jocul echipei, şi impresia pe care o face antrenorul individual. Să le luăm pe rând.

Rezultatele

Dacă United-ul lui Moyes ar fi avut rezultate, n-am mai fi discutat despre răbdare. Dar n-a avut. Man United n-a câştigat nimic în acest sezon, a ratat calificarea în Liga Campionilor şi a pierdut aproape jumătate din meciurile jucate în 2014.

6 – Man Utd have claimed only six points from their 12 games against the top six this season. Outfought. pic.twitter.com/zkCocGDR6M

— OptaJoe (@OptaJoe) April 20, 2014

Şi aici începe discuţia despre nevoia de a timp antrenorilor, una dintre axiomele fotbalului insular. In ochii englezilor, mandatele scurte sunt un prost obicei împrumutat de pe continent, de la patroni sangvinici care nu înțeleg nuanțele fotbalului. “O fi mergând în Sicilia, dar nouă ne place sa facem lucrurile altfel”.

De ce le-o fi plăcând englezilor să aibă atâta răbdare cu antrenorii? Răspunsul ţine de celelalte două criterii: jocul echipei şi abilitatea antrenorului.

Jocul

Fotbalul nu e joc de îndemânare pură, în care echipa mai bună câştigă întotdeauna. Rezultatele sunt afectate de accidentări sau de arbitraj, altfel spus, de şansă. Asta înseamnă că e nevoie de timp ca jocul şi rezultatele să se coreleze. Uneori un sezon nu e de ajuns.

Problema e că nici jocul lui Man United nu e un argument în favoarea lui David Moyes. Sub comanda lui, United a devenit o echipa şablonardă, reactivă, fără o identitate clară de joc. Şi asta nu e de mirare, ținând cont de ce scria Simon Kuper după o vizită la baza de antrenament a lui Everton:

Moyes has no particular ideology of how to play football. Arsène Wenger of Arsenal, say, has always striven for a fast-passing attacking game. Moyes, by contrast, tailors Everton’s style to each new opponent. He works out what the opposition does – and then tries to stop it.

Impresia

Celălalt motiv pentru care se presupune că antreorii au nevoie de timp e că uneori, deşi nici rezultatele şi nici jocul echipei n-o arată, antrenorul are ce-i trebuie ca să întoarcă întreaga situaţie.

Un exemplu e Sir Alex Ferguson în acea perioadă de cumpănă 1989-1991 când se spune că a fost la un meci distanţă de a fi dat afară. Ok, Alex Ferguson avea deja trofeele cu Aberdeen în spate, dar avem exemplul lui Brendan Rodgers în sezonul trecut, când nici jocul şi nici rezultatele nu-l ajutau, dar determinarea, carisma şi inventivitatea tactica au lucrat în favoarea lui.

Asta cred că l-a costat pe Moyes slujba, faptul nimeni n-a mai crezut că e omul potrivit ca să redreseze situaţia. De la bun început CV-ul lui nu-l recomanda pentru un job atat de presigios. Iar îndoiala în privinţa competenţei lui Moyes n-a făcut decât să se amplifice de-a lungul sezonului.

N-a reuşit să câştige vestiarul, a devenit tot mai crispat în faţa camerelor şi neinspirat în interviuri. A recunoscut că Liverpool e favorită pe Old Trafford şi că echipa sa aspiră să atingă nivelul de joc al lui City. Când, după înfrângerea cu Everton, a vorbit despre cât de bine a pasat şi a controlat meciul Man Utd, care tocmai pierduse cu 2-0, era deja prea mult.

Asta sunt lucrurile pe care le ştim despre ce a facut Moyes, pentru că am văzut meciurile şi interviurile. Dar ce s-a întâmplat cu adevarat în vestiar și în birouri, despre impresia pe care a făcut-o oamenilor cu care a lucrat nu știm mare lucru. Astea sunt genul de informaţii despre care spuneam că ne lipsesc, cu excepţia unor detalii care s-au scurs în presă:

One long-serving club figure walked off the training ground shaking his head one day, amazed that such a team had spent so long doing defensive work.

Un sezon a fost de ajuns

Ţinând cont de toate astea, e greu să găseşti un singur argument în sprijinul lui David Moyes. Antrenorii au uneori nevoie de timp, e adevărat, dar nu pare să fi fost nicicum cazul lui David Moyes la Manchester United.

Desigur, sezonul lui Moyes trebuie pus în context. Man Utd e în declin de câteva sezoane încoace, un declin care a fost mascat sezonul trecut de forma fantastică a lui RVP.

#MUFCs 38 game TSR since 2000. Problems evident long before Moyes. Black = average team. Green = average Prem champs pic.twitter.com/RMwgZX60ZF

— James Grayson (@JamesWGrayson) April 22, 2014

United va fi nevoită să facă în vară ce a amânat prea mult timp: să cumpere masiv. Asta e mai degrabă vina conducerii şi a lui Fergie, dar o dată ce ai mai bine de 100m de cheltuit în vară, te întrebi dacă ai mai mari şanse să atragi cei mai buni jucători de pe piaţă cu sau fără David Moyes antrenor. Cumva, nu l-aş fi văzut pe Toni Kroos să plece de la Bayernul lui Guardiola ca să vină să joace pentru Moyes în Europa League.

Manchester United e o instituţie suficient de puternică ca să absoarbă un sezon ratat. “Am mers pe mâna lui Fergie, am dat greş, ne-am învăţat lecţia”. Cu mintea de pe urmă, va fi greu de explicat cum într-o vară în care cei mai buni doi antrenori din lume erau disponibili, Man United l-a numit antrenor pe David Moyes.

Dar posibilitatea de a rata încă un sezon cu Moyes la cârmă e un risc pe care Man United nu şi-l putea permite. Şi asta cântăreşte mai greu decât idilismul britanic de a avea răbdare cu antrenorii.

Una dintre polemicile începutului de sezon din Anglia e marginalizarea lui Juan Mata de către Mourinho. Cum ajunge cel mai bun jucător al lui Chelsea din ultimele două sezoane să nu prindă nici măcar banca de rezerve într-un meci cu Fulham? Răspunsul scurt: nefăcând faza defensivă.

Răspunsul lung a venit într-o intervenţie de zece minute a lui Mourinho în direct pe Sky. Portughezul a fost arogant şi revanşard, cum îl ştim, dar a fost totodată sincer şi limpede în privinţa lucrurilor pe care le aşteaptă de la echipa sa.

Întrebat de ce s-a apucat să repare lucruri care nu păreau stricate de la bun început, Mourinho a vorbit despre trecerea de la o apărare joasă cu ieşiri pe contra-atac la un sistem bazat pe posesie şi pressing:

The ideal is always a high block, recover the ball very very fast, to have the ball, to build well and to always have control of the game, to be pro-active and not reactive.

Bun, dar ce treabă are asta cu Mata? Mourinho a spus că ştie statisticile sezonului trecut (Mata a adunat de trei ori mai multe goluri şi pase decisive decât Oscar), dar că e nedrept să compari un număr zece cu un mijlocaş lateral care are în grijă un flanc întreg.

Portughezul a sugerat a Mata a fost privilegiat, pentru că două blocuri de câte patru oameni au făcut muncă de jos în spatele sau. Or în viziunea lui Mourinho, nimeni nu e mai presus de munca de jos. Întrebat ce face Oscar în plus faţă de Mata, Mourinho a spus că brazilianul aleargă şi presează. Asta după ce confirmase vineri că Oscar e punctul fix din linia ofensivă a lui Chelsea:

I want to build with Oscar as my No. 10. I want the other two players, from the side, to adapt to that reality and learn now to do things that they were not ready to do before.

E limpede unde bate Mourinho. El speră că prin mutarea lui Oscar în centru va câstiga travaliu fără să piardă creativitate. Iar dacă Mata învaţă să facă faza defensivă, atunci Chelsea câştigă creativitate în banda dreaptă fără să piardă travaliu. Dacă Mata nu se adaptează, atunci Schurrle, De Bruyne sau Willian abia aşteaptă să-i ia locul.

Ceea ce în teorie pare un win-win, pe gazon s-ar putea să devină un lose-lose. Oscar a desfăcut apărări ca ale lui Hull sau Fulham, dar e în stare s-o facă şi cu Man City sau Bayern? Iar Mata, deşi nu e tocmai un muncitor, a creat în sezonul trecut o treime din golurile lui Chelsea. Abilitatea asta de a face golurile să se întâmple rămâne o calitate mult mai rară decât cea de a alerga şi a face alunecări.

@DTguardian Mata tends to play laterally, struggles to complete 90 minutes, and is defensively weak. Not that strange. #CFC

— Duncan Castles (@DuncanCastles) September 21, 2013

@DuncanCastles Chelsea POTY two years running, FOTY-shortlisted, provides goals/assists/guile/penetration. You make him sound a liability

— Daniel Taylor (@DTguardian) September 21, 2013