Arsenal – Bayern 1-3

  • câteodată fotbalul de pe hârtie se reflectă perfect pe gazon. Aseară am văzut exact ceea ce era de aşteptat atunci când o echipă de locurile 4-6 din Anglia întâlneşte una din cele mai bune echipe din Europa. Arsenal, anxioasă şi limitată, a fost pedepsită de o echipă mai talentată şi mai sigură pe talentul ei. Confident to play with full power, cum avea să spună Wenger despre adversari după meci.
  • Meme Stoica remarca la pauză că, post pe post, fiecare jucător de la nemţi e mai bun decât corespondentul său de la englezi. Ok, poate un pic nedrept faţa de Jack Wilshere, dar ideea stă în picioare. În afară de asta Bayern a dat impresia că e mai mult decât suma părţilor. La Arsenal a fost pe dos, poate şi pentru că atâtea părţi, Vermaelen, Ramsey, Cazorla sau Walcott n-au jucat pe poziţiile lor obişnuite din acest sezon.

[cleeng_content id=”106613443″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • cu Ramsey titular în locul lui Giroud, Wenger a confirmat ce spunea la conferinţa de presă, că un 0-0 acasă n-ar fi un rezultat rău. Din punctul ăsta de vedere, golul lui Kroos şi apoi cel al lui Muller au dat peste cap toate calculele gazdelor. Calificarea era rezolvată după primele 20 de minute, după goluri venite nu atât pe sclipiri ale nemţilor cât pe erori ale gazdelor. Jonathan Wilson a captat asta perfect:

All goals count the same of course, but to concede to a set play against a side as good on the ball as Bayern is galling, like the gunslinger who survives the shootout but then falls down the stairs.

  • Arsenal a încercat să iasă la joc dar n-a fost în stare, făcând o primă repriză jalnică, în care n-a trimis nici un şut spre poarta adversă. La fel că în meciurile recente cu Chelsea şi Man City, Arsenal a dat drumul la joc când era deja prea târziu. O jumătate de oră mai pozitivă în repriză secundă, începută cu golul norocos al lui Podolski, a fost anulată de golul la fel de norocos al lui Mandzukic.
  • la flurierul final stadionul era deja pe jumătate gol. Fanii tunarilor care au mai rămas au avut eleganţa de o aplauda pe Bayern, în timp ce nemţii din tribune cântau “Football’s Coming Home”.
  • e la fel de greu să spui cine a fost cel mai slab jucător al lui Arsenal pe cât e să spui cine a fost cel mai bun al lui Bayern. Mertesacker şi-a scăpat constant adversarul din marcaj, Ramsey şi Cazorla au fost anonimi, Podolski putea să-l ajute mai mult pe Vermaelen. La oaspeţi Lahm, Muller şi Kroos au fost impecabili.

  • să pierzi în faţa unei echipe de o asemenea calitate nu e nici o ruşine. Ruşine e să te pui singur în poziţia asta când ar fi trebuit să ştii mai bine. După două ediţii la rând în care a căzut cu Milan şi Barcelona, ai fi zis că Arsenal şi-a învăţat lecţia şi o să facă tot posibilul să termine pe primul loc într-o grupă mai mult decât accesibilă.
  • chiar după ce pierduse acasă cu Shalke, tot ce avea de făcut era să bată în deplasare pe Olympiakos. Wenger însă a apelat în Grecia la jucători că Squilacci, Meade, Arshavin sau Chamakh. Arsenal şi-a câştigat grupa o singură dată de două ori în ultimele şase sezoane şi plăteşte pentru asta.

[/cleeng_content]

Sursa foto: 101greatgoals.

Avancronică Arsenal – Bayern

Nervii lui Wenger

Jurnaliştii englezi care se ocupă de Arsenal spun că nu l-au mai văzut niciodată pe Wenger la fel de nervos înaintea unei partide cum a fost la conferinţa de presă de ieri.

Francezului i-a sărit muştarul după ce a fost întrebat dacă e adevărat că îşi va prelungi contractul pe doi ani, cum a scris Sun-ul de ieri. Unii s-au grăbit să asemene arţagul lui Wenger cu celebrul meltdwown “I would love it if we beat them” al lui Keegan. Nu e cazul.

Reacţia lui Wenger a fost, dacă nu normală, oricum de înţeles. Un gunoi de ziar scrie o minciună care face înconjurul pământului până adevărul are timp să-şi tragă pantalonii pe el, vorba lui Churchill.

Wenger a insistat că nu l-a deranjat neadevărul, e probabil obişnuit de-acum, ci cu faptul că a fost o minciună plănuită să-i facă rău. Sensul îl putem doar bănui. Când tot mai mulţi fanii îi cer capul, negocierea unui nou contract nu poate fi luată decât ca tupeu şi sfidare la adresa lor.

O observaţie care cred că merită făcută: unii dintre ziariştii de tabloid asta fac, te calcă în picioare când te prind. Însă doar dacă le dai voie. Wenger s-a răstit la unul din ei spunând că nu ştie cine e autorul articolului respectiv.

Fergie a interzis jurnalişti pentru mult mai puţin de atât. Păi dacă-i faci o boacănă din asta nu mai intri zece ani la conferinţele lui de presă. E şi ăsta un fel de a-ţi proteja echipa.

Forma lui Bayern

Cuvântul imposibil mi-a ieşit din repertoriu după semifinala dintre Chelsea şi Barcelona de anul trecut, dar cred că are dreptate Cătălin când spune că, orice s-ar întâmpla pe Emirates, Bayern nu prea are cum să rateze calificarea.

Vorbim de o echipă care a câştigat ultimele cinci meciuri de campionat cu un golaveraj de 13-0. Una care a luat doar şapte goluri până acum în Bundesliga. Ca să înţelegeţi cât de greu e să le dai gol nemţilor iată un grafic cu defensivele din Europa, via experimental 3-6-1. Bayern pur şi simplu sunt in a class of their own.

În schimb Arsenal n-a bătut nici o echipă mare în acest sezon, şi înainte să se supere COYS pe mine, trebuie spus că 5-2-ul cu Spurs a fost făcut posibil doar de eliminarea prematură a lui Adebayor, deci nu prea se pune.

Red herrings

Când dai la o parte ghinioanele, arbitrii, accidentările şi începi să vezi pădurea de copaci, lucrurile sunt destul de simple. Sezonul lui Arsenal nu e suficient de bun pentru că lotul nu e suficient de bun:

Out of the League Cup to Bradford, out of the FA Cup to Blackburn, 21 points behind the league leaders – however you try and explain it or rationalise it it’s simply not good enough for a club like Arsenal. And we can talk about oil money or unlevel playing fields all we want, but we are where we are because of us, nobody else. We made the decisions, sold the players, bought the players who continue to fail, we refuse to invest the money we have to make the squad better (except in moments of panic – Monreal another ‘reactive’ signing), we suffer the consequences of having a weak squad reliant on players who’d have been shown the door elsewhere.

Sursa foto: 246-You

Real Madrid – Manchester United 1-1

  • Tottenham e echipa din Premier League care seamănă cel mai mult cu Real Madrid: viteză, intensitate, o extremă stânga world-class, şi un atacant central care nu pune mari probleme. Man United a jucat în deplasare la Spurs acum trei săptămâni, cea mai bună repetiţie pentru partida de aseară. De ce ne mirăm atunci de primul XI ales de Fergie, aproape acelaşi ca în meciul cu Spurs?
  • ne mirăm pentru că United a făcut atunci cel mai prost meci din ultimele trei luni. Spurs a dominat-o crunt pe Man United şi a avut de cinci ori mai multe şuturi. De Gea ar fi fost şi atunci cel mai bun jucător al oaspeţilor dacă n-ar fi boxat prea slab centrarea din care a egalat Spurs.
  • la fel ca atunci, aşezarea defensivă a lui Ferguson a invitat mai multă presiune din partea Realului decât şi-ar fi dorit. Man United a absorbit această presiune rezonabil. Se putea şi mai rău, se putea şi mai bine. Fundaşii centrali, Phil Jones şi Welbeck s-au ridicat la nivelul provocării, în timp ce De Gea a făcut meciul carierei. Fără un portar în zi mare United ar fi plecat fără puncte de pe Bernabeu. Dar când portarul e cel mai bun om de pe teren, înseamnă că ceva n-a funcţionat.

[cleeng_content id=”271518983″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Kagawa şi Rafael au fost verigile slabe ale lui Man United. Brazilianul a intrat crispat în meci şi a avut o prima repriză de coşmar. Gary Neville avertiza în privinţa lui Ronaldo înaintea partidei: He is a bully. He bullies the weakest defender. He does it all the time. Exact asta au făcut Ronaldo şi apoi Ozil cu Rafael pe care l-au simţit că joacă cu anxietate şi împotriva căruia au căutat să intre în situaţii de unu-la-unu.
  • Kagawa a fost moale, n-a contribuit la pressing şi a fost trădat de prima atingere. Titularizarea lui a fost curioasă pentru că aşa a jucat tot sezonul. După meciurile astea toţi devenim Monday morning quaterbacks, dar aş bănui că şi Fergie regretă că n-a început cu Valencia în dreapta şi Rooney în mijloc cum era de aşteptat.
  • şi aşa ajungem la Rooney, căruia Fergie i-a luat mapa şi i-a dat sapa. Nu orice fel de sapă, ci una cu coada putredă, pentru că a fost nevoit să acopere partea dreaptă, nu stânga cum se întâmplă de obicei când joacă mai retras. Rooney a jucat aproape ca un mijlocaş defensiv auxiliar, cu sarcina de a întâmpina urcările lui Coentrao. De muncit a muncit ca un catâr, dar unele dintre cele mai mari şanse ale Realului, inclusiv bara lui Coentrao, au venit din zona lui. Greu de spus dacă ar fi putut să facă mai mult, jucând pe un post straniu, expus de neajunsurile lui Kagawa şi Rafael.

  • comentatorii englezi au spus despre săritura lui Ronaldo că e Jordan-esque, pentru că lasă impresia că rămâne în aer pentru o fracţiune de secundă în plus. Dacă genunchii lui ai ajuns la nivelul capului lui Evra, e pentru că detenta lui Ronaldo e mai bună decât a majorităţii baschetbaliştilor din NBA.
  • una peste alta, United se întoarce cu un rezultat bun de la Madrid, dar senzaţia e că nu se poate califica jucând la fel de prudent pe Old Trafford. În orice caz au devenit favoriţi. Realul a mers mai departe o singură dată din 12 ocazii în care n-au câştigat primul meci pe teren propriu. Man United s-a calificat în 17 din 19 dăţi când n-a pierdut primul meci în deplasare.
  • am pus articolul cu amintirile lui Paddy Crerand despre semifinala din 1968 la revista presei, dar în caz că n-aveţi timp să-l citiţi, anecdota de la sfârşit e de neratat. United tocmai bătuse pe Real şi se calificase în finala Cupei Campionilor. După meci, Paddy cu nevasta şi George Best cu prietena ies să sărbătorească dar nu mai găsesc deschisă decât o cafenea destul de soioasă…

All the cafe had left was a platter with bits of chicken on it so we ordered it and a couple of bottles of wine, which tasted like petrol.

I was starving and tucked straight into the chicken, and left the bones on the side of the plate. George’s then girlfriend, Jackie Glass, was above her station and loved herself. She was very pretty, as George’s girls tended to be, but while some of them were down to earth, she seemed posh and I thought that she looked down her nose at people like me because I’d come from a poor background.

Jackie told me that it was the height of bad manners to leave the chicken bones by the side of the plate. I said, “Excuse me, what do you want me to do, throw the chicken bones on the floor, because that would be even worse manners?”

She started having a go at me, saying how appalled she was, while Noreen listened. My wife then stood up and whacked her from across the table, knocking Jackie straight off her seat and on to the floor. Noreen then stood up and announced, “Now that’s bad manners.” I’d never seen anything like it. George burst out laughing.

[/cleeng_content]

Sursa foto: Jan SOLO

Real Madrid – Manchester United – discuție deschisă

Dacă nu l-aţi citit deja, articolul lui Rob Smyth, despre Sir Alex Ferguson ca tactician, e un preludiu numai bun pentru meciul de diseară. Ultima întâlnire cu Realul a fost una din cele mai dure lecţii pe care le-a învăţat în carieră:

It was one of the most important games in modern Manchester United history. Not only did it irrevocably damage their hopes of a European dynasty; it led to the most significant philosophical change in the history of the club. Before that game Ferguson sent his teams out in Europe to score one more than the opposition; since then, for the most part, he has sent them out to concede one fewer. Now, ahead of another meeting with Madrid, he may have come full circle.

WhoScored analizează câteva dintre duelurile cheie de diseară, nici unul mai important decât cel dintre Ronaldo şi Rafael:

Bloody looking forward to it:

Sursa foto: Jan SOLO

Cine ar trece prin zid pentru Mancini?

  • Mancini a insistat pe sistemul cu trei fundași, dar a revenit la cel cu patru, după o jumătate de oră în care Madridul ar fi putut rezolva meciul. Benzema s-a furișat prin spatele adormitului Maicon și a ajuns la capătul centrării lui Di Maria deschizând scorul în minutul zece. Doar neinspirația lui Ronaldo și Khedira a făcut ca scorul să rămână, cumva, doar 1-0 după jumătate de oră.
  • având un sentiment de deja-vu cu începutul greoi al lui City, am fost curios să văd cum s-au descurcat în prima jumătate de oră a meciurilor din acest sezon, în campionat și în Ligă. Cu tot cu golul lui Benzema au primit șase boabe în primele 30 de minute, și au dat doar trei, cu QPR, Sunderland și Ajax. Mă întreb dacă nu e un pic mai adâncă problema decât sistemul folosit sau lipsa de concentrare.
  • Man City a reintrat treptat în meci odată cu mutarea lui Zabaleta în stânga și coborârea lui Maicon pe post de fundaș lateral. Am așteptat tot sezonul s-o văd pe City jucând cu un singur închizător, fără Milner, Barry sau Javi Garcia. Dar să faci asta împotriva Realului? O fi el Yaya un stejar de jucător, dar fără ajutor din partea lui Silva și Nasri, a fost copleșit de incisivitatea mijlocașilor centrali adverși, Modric și Khedira.
  • fosta legendă a lui Liverpool, Graham Souness, spunea după meci că nici nu contează cu câți fundași joci dacă oamenii tăi nu-și fac treaba. Mai mult decât orice, asta pare să fie diferență între City și marile echipe europene – devotamentul total față de antrenor. Di Maria, Coentrao, sau Callejon ar trece prin zid dacă Mourinho i-ar pune s-o facă. Același lucru se întâmplă la Dortmund sau Juventus. Dar la City? Îi vedeți pe Maicon, pe Nasri sau pe Balotelli având încredere oarbă în tactica lui Mancini?
  • să fi văzut rasul malițios al lui Mourinho după ce a spus asta:

In this group we knew from the beginning a big team [would go] out and it is good it is City because Roberto can work without any problem. If it was Real, the press wouldn’t let me return to Madrid.”

  • abia când o vezi pe City ratând calificarea doi ani la rând, ajungi să apreciezi ce face Wenger la Arsenal, care de 13 ani încoace tot iese din grupă. Francezul e luat în râs când spune că locul patru în campionat e mai important decât o cupă domestică, dar cuplat cu primăvara Ligii Campionilor, acel loc patru e cât se poate de important în contextul fair-play-ului financiar.
  • Arsenal a bătut-o pe Montepellier cu 2-0 acasă, cu primul gol al lui Wilshere după mai bine de doi ani și un voleu nemilos al lui Podolski, și are nevoie că ea să bată în ultima etapă iar Shalke să n-o facă, pentru a se califica de pe prima poziție.
  • de când nu mai are un munte de presiune pe umerii săi, Giroud începe să-și facă jocul. După ce marcase cinci goluri în ultimele cinci meciuri, aseară iarăși a fost printre cei mai buni oameni de pe teren, dând pasa la ambele goluri. Wenger:

Giroud is good when he plays completely on the offside line. Sometimes, when he doesn’t get the ball enough he wants to come deep and that is not so much his game. When he is a target man, he is fantastic. He is the complete striker.

  • primul gol al lui Mexes la Milan… Hai să zicem că se putea și mai banal de atât:

Sursa foto: ezioman