Steaua în Liga Campionilor

Cum judecăm evoluţia Stelei în Liga Campionilor? Se simte ca o dezamăgire, dar n-o să auziţi asta din tabăra Stelei. Mecanismul stelist de apărare e să întrebe câte meciuri a pierdut Dinamo în Liga Campionilor, ceea ce nu e doar bad banter, dar şi un mod de a rata întreaga discuţie. Aşa că întreb, cum măsurăm evoluţia Stelei în Liga Campionilor?

Primul pas e să vedem ce se aştepta de la Steaua, ţinând cont de adversarii din grupă. Tragerea la sorţi a fost primită cu optimism de stelişti. Se vorbea despre revanşa cu Chelsea, despre Shalke şi Basel că echipe abordabile, despre primăvara Ligii Campionilor. Asta face locul doi un rezultat remarcabil, locul trei unul decent, iar locul patru un eşec.

Dacă acceptăm că astea erau aşteptările, Steaua a eşuat lamentabil. Nu numai că nu s-a calificat în Liga Campionilor şi nici în Europa League, dar a prelungit acel record rușinos de meciuri fără victorie.

Privind statisticile tuturor echipelor care au jucat în Ligă în acest sezon, Steaua e mai degrabă la coada clasamentului. Plzen, Marseille, sau Celtic au un profil asemănător dar în grupe mult mai puternice. Practic, singura echipă mai slabă decât Steaua în această ediţie a fost Anderlecht. Singura echipă care a dat mai puţine goluri a fost Real Sociedad.

Haideţi să facem o scurtă analiză a statisticilor Stelei în grupă. Raportul total al şuturilor îi este defavorabil, 64-93, adică un TSR de 41%, cu care în mod normal se retrogradează în campionat. Însă problema mai mare e ce s-a întâmplat cu aceste şuturi. Steaua a avut nevoie de mai mult de zece şuturi ca să marcheze, în timp ce adversarii au avut nevoie de mai puţin de trei şuturi ca să dea gol Stelei. Asta reflectă, pe lângă un oarecare ghinion, calitatea proastă a şanselor pe care şi le-a creat trupa lui Reghecampf.

În rest, Steaua a avut o posesie de 42% şi o acurateţe a paselor de 78%, ambele scăzute. Deşi nu-s cele mai relevante statistici, ţineţi cont că primele trei echipe la ambele categorii sunt Bayern, Barcelona şi PSG, probabil cele mai bune echipe din Europa în acest sezon.

Statisticile reflectă nu doar inferioritatea Stelei – pentru asta e de ajuns clasamentul – ci şi jocul sterp, fără imaginaţie. Steaua a făcut şase meciuri cenuşii, fără scânteie, fără nici o amintire pentru suporteri. Până și Urziceniul are amintirea golului lui Onofras. Clujul pe a lui Luis Alberto.

Până la urmă despre asta e vorba. Dacă tot e să ratăm calificări de vreme ce dăm inevitabil peste adversari mai buni, măcar să rămânem cu ceva. Altceva decât satisfacţia că nu ne-am făcut de râs, vorba comentatorilor de aseară. Basel, de bine, de rău, a bătut-o de două ori pe Chelsea. Aceeaşi Basel care acum două sezoane o lăsa acasă pe Man United.

Steaua iese din Liga Campionilor, o echipa mică printre echipe mari, şi se întoarce în Liga 1, unde rămâne o echipă mare printre echipe mici.

Statistici furnizate de Opta via Whoscored. Sursa foto: edwin.11

Borussia Dortmund – Bayern Munchen 1-2

  • nimeni nu se îndoia înaintea acestei finale că Bayern e echipa mai bună. Bavarezii terminaseră la 25 de puncte în faţă în campionat, bătuseră Borussia în Supercupă şi în Cupă, şi se calificaseră în finală fără să primească gol de la Barcelona şi Juventus. Finala era a lui Bayern de pierdut, cum spun englezii. Ca Borussia să bată, era nevoie ca Bayern să nu-şi arate calitatea.
  • şi pentru 25 de minute, nu şi-a arătat-o. Borussia a presat intens, a oprit-o pe Bayern să lege mai mult de câteva pase în jumătatea adversă şi să se apropie de poartă. După 25 de minute raportul şuturilor era 4-0 însă Neuer avusese o singură minge grea de scos, cea a lui Blaszczykowski. Celelalte trei suturi au venit pe centrul porţii. Neuer a mai ieşit inspirat la o fază la care Lewandowski scăpase singur dintr-un unghi dificil, dar aceea a fost ultima ocazie clară a Borussiei. Era minutul 35.
  • prima impresie contează şi multă lume a rămas cu impresia că a fost un meci echilibrat doar pentru că Borussia a început atât de bine. N-a fost. După 90 de minute Bayern a fost mai bună la toate capitolele care contează: suturi pe poartă, ocazii clare, pase reuşite în treimea adversă. Borussia a pierdut meciul apărându-se prea sus şi prea îngust.
  • după jumătate de oră comentatorii Sky-ului, Gary Neville şi Martin Tyler, se întrebau dacă nu cumva Borussia o să regrete faptul că n-a convertit această perioadă de dominare într-un gol. Simţeau că Bayern n-are cum să rămână atât de pasivă prea mult timp. În următorul sfert de oră, Bayern şi-a creat patru şanse clare de gol, trei dintre ele ratate de Robben, care a exploatat gaura dintre Hummels şi Schmelzer. Să-i dai lui Robben atâta spațiu e o crima defensivă din partea Borussiei:

robben1

  • jocul s-a mutat tot mai mult în jumătatea Borussiei, în timp ce Bayern a început să găsească tot mai uşor spaţii în spatele fundaşilor. Când meciul părea că se îndreaptă spre prelungiri, Robben culege o minge din picioarele lui Ribery şi din trei atingeri rezolva finală. Aproape că m-am bucurat pentru Robben, care nu ştiu dacă ar fi scăpat de demonii încă unei ratări decisive şi a unei finale pierdute.
  • două lucuri pe care nu le-am remarcat decât după ce am revăzut meciul: faza primului gol pleacă de la acel stop-degajare din voleu al lui Neuer care scoate din joc jumătate din jucătorii Borussiei. Una dintre cele mai mari şanse de gol ale lui Bayern, cea a lui Muller scăpat singur în zona centrală, pleacă de la o minge degajată de Ribery din propriul careu de la şase metri. Unul dintre motivele pentru care Bayern e mult mai greu de bătut decât în sezoanele trecute e salahoreala lui Robben şi Ribery în flancuri.
  • ca un privitor rar de Bundesliga, m-a surprins Mats Hummels, despre care auzisem multe lucruri bune. Neamţul are un simţ groaznic de poziţionare, fiind ori prea sus, ori în contratimp, dar mereu departe de zona de pericol la mai toate fazele importante ale Bayernului.
  • până la urmă logica a bătut romantismul. Borussia e o echipă care pierde un jucător de bază în fiecare vară, în timp ce Bayern îşi permite să cumpere unul, sau chiar doi. Negustoreşte vorbind, prezenţa Borussiei în finala Ligii Campionilor e uimitoare. Borussia are un buget la jumătate faţa de Bayern şi plăteşte salarii mai mici decât Aston Villa.

Sursa foto: www.mirror.co.uk

Finala Ligii Campionilor – discuție deschisă

N-am apucat să văd prea multe meciuri de Bundesliga sezonul ăsta, dar de o săptămână încerc să mă pun la curent de la oameni care mănâncă Bundesliga pe pâine. În mare, băieţii ăştia zic că:

  • absenţa lui Gotze va conta mult dar nu decisiv, şi că locul lui va fi luat de Grosskreutz, nu de Gundogan. Aduceţi-vă aminte că nimeni nu-i dădea o şansă lui United în ’99 fără Keano şi Scholes.
  • că primul gol contează enorm. Dacă-l dă Bayern, game over. Dacă-l da Borussia, avem un meci mult mai interesant.
  • că Hummels nerecuperat 100% şi Piszczek urmând să fie operat la şold în vară fac şi mai vulnerabilă defensiva Borussiei. Care defensivă nu arată prea bine cu Schmelzer pus să-l oprească pe Robben.
  • că Bayern are o bancă de rezerve mult mai tare şi asta s-ar putea să facă diferenţa dacă se ajunge la prelungiri. Keep an eye on Shaquiri!

https://twitter.com/BVB_Ultra/status/337906314451746816
Capul spune Bayern, inima Borussia. Toate datele o dau favorită pe Bayern. Listă lor de meciuri e neverosimilă: de la mijlocul lui decembrie încoace au pierdut o dată cu Arsenal, într-un meci care aproape că nu conta, şi au făcut săptămâna trecută egal cu Borussia, jucând cu rezervele. În rest au bătut tot.

Bayern ar cam trebui să bată, dar la fel trebuiau s-o bată pe Chlesea anul trecut, nu? Ca un clişeu de neutru ce sunt, eu ţin cu Borussia diseară, exact din motivul menţionat de Klopp la finalul interviului din Guardian:

We are a club, not a company, but it depends on which kind of story the neutral fan wants to hear. If he respects the story of Bayern, and how much they have won since the 1970s, he can support them. But if he wants the new story, the special story, it must be Dortmund. I think, in this moment in the football world, you have to be on our side.

Sursa foto: www.dailymail.co.uk

Nemți încăpățânați

Ce-mi place la echipa asta a Bayernului e că ar fi avut toate motivele să se dea bătuţi. Acum, când fotbalul german e în sărbătoare, e uşor de uitat cât au suferit până să ajungă aici. Lest we forget:

  • Schweisteiger şi Lahm pierdeau în 2008 finala Campionatului European în faţa Spaniei
  • Schweinsteiger, Lahm, Toni Kroos şi Mueller pierdeau în 2010 finala Ligii Campionilor
  • Neuer, Schweinsteiger şi Lahm pierdeau semifinala Campionatului Mondial din 2010 în faţa Spaniei
  • Neuer, Schweinsteiger, Lahm, Kroos, Mueller şi Gomez pierdeau în 2012 semifinala Campionatului European în faţa Italiei.

Băieţii ăştia ar fi trebuit să cadă într-o depresie colectivă, nu să devină cea mai puternică echipă din Europa. E o dârzenie mentală aici care trece de stereotipiile fotbalului ca joc de 90 de minute câştigat întotdeauna de nemţi. De cinci ani încoace a fost pe dos, însă Schweinsteiger şi ai lui au ştiut să nu se dea bătuţi deşi au tot fost bătuţi. Şi acum a venit vremea lor.

You may encounter many defeats, but you must not be defeated. In fact, it may be necessary to encounter the defeats, so you can know who you are, what you can rise from, how you can still come out of it. (Maya Angelou)

Sursa foto: William Brawley

Focurile lui Mourinho

Câteva gânduri, nu despre meciul de aseară, ci despre ce rămâne după ce tragem linie peste aventura lui Mourinho la Madrid:

  • pentru prima dată în carieră Mourinho a eşuat. În trei sezoane la cârma celei mai scumpe echipe asamblate vreodată, Mourinho ia doar un titlu şi probabil două cupe. Dar obiectivul principal, câştigarea Ligii Campionilor pentru a zecea oară, a fost ratat. Mourinho a dus-o pe Real de trei ori la rând în semifinale, unde nu mai fusese de ani buni, dar s-a oprit acolo. A fost foarte aproape, dar aşa cum el însuşi a recunoscut aseară după meci, foarte aproape nu e de ajuns la Madrid.
  • toţi antrenorii dau greş la un moment dat. De ce ar fi Mourinho special (pun intended)? Pentru că Mourinho s-a definit singur prin lucrurile pe care le câştigă. Asta e indentitatea pe care şi-a construit-o, de colecţionar, cum îi spune Sid Lowe. Or, când un câştigător nu mai câştigă, lumea începe să pună întrebări despre celelalte lucruri.
  • întrebări legate de promovarea jucătorilor tineri. Varane e singurul tânăr în care Mourinho a avut încredere să-l joace în meciuri importante. Cel mai bun canteran al Madridului din ultimii zece ani, Jese Rodriguez, joacă în continuare la echipa a doua. Altă mare speranţă, Dani Carvajal, a fost vândut vară trecută la Bayer Leverkusen, unde a făcut un sezon excepţional care o obligă pe Real să-l cumpere înapoi.
    • o altă îngrijorare în privinţa lui Mourinho e ce se întâmplă cu clubul după pleacarea lui. Mourinho antrenează cu o intensitate şi loialitate care-l fac “a tough act to follow”. Chelsea şi Inter au tot schimbat antrenori încercând să-şi revină mandatul portughezului. La Real lasă în urmă o atmosferă mult mai învrăjbită decât era atunci când a venit.
    • mai mult decât altădată, sare-n ochi bagajul toxic cu care vine Mourinho. Beligeranţa pe care o aduce în vestiar, agresivitatea de pe gazon, contrele cu antrenorii rivali, trufia de după victorii şi mania persecuţiei după înfrângeri. Felul în care da vina pe jucători, pe arbitri sau pe jurnalişti, înainte să şi-o asume el.
    • Mourinho a dat de înţeles aseară că va reveni undeva unde e iubit, o aluzie la Chelsea. Asta ar fi trebuit să-i bucure pe jurnaliştii englezi, care n-au dus lipsa de citate cât timp Mourinho a fost în Anglia. Şi totuşi, câţiva au remarcat că în contrast cu aerul afabil al lui Klopp, carisma conflictuală a lui Mourinho devine un pic obositoare.
    • concluzia lui Txiki Begiristain, după interviul lui Mourinho pentru jobul de la Barcelona pare astăzi mai validă ca niciodată:

    Mourinho would do well, but the number of fires he would cause internally, and with the media, are not worth it.

    Sursa foto: Jonah G.S.