Pasele lui Pirlo și Xavi

Aplicaţia StatsZone include din nou statisticile meciurilor din Liga Campionilor. Iată două detalii din meciurile de aseară.

După ieşirea prematură a lui Kroos, Muller i-a preluat sarcinile, urmărindu-l pe Pirlo pe tot terenul. Pirlo a fost hărţuit constant, greşind mult mai multe pase decât în meciul cu Chelsea din grupe:

În cealaltă partidă, PSG a jucat inevitabil pe contra-atac, lăsând-o pe Barcelona să-şi facă jocul de posesie. În prima repriză, Xavi a avut mai multe pase în ultima treime decât toţi jucătorii lui PSG la un loc:

Sursa foto: Themeplus.

Barcelona – AC Milan 4-0

  • de la venirea lui Guardiola, forma Barcelonei a fost proiectată să pice în februarie, ceea ce coincide cu turul optimilor Ligii Campionilor. Barcelona s-a cam târâit în aceste meciuri. Dar cât timp adversarii au fost Lyon, Stuttgart sau chiar Arsenal, era un risc asumat. Nimic ce nu se poate repara în retur.
  • de data asta părea că şi-au săpat o groapa prea adâncă ca să mai poată ieşi. Rezultatul era mult mai greu de remontat iar adversarul mai redutabil. Absenţa antrenorului şi moralul julit după dublul eşec cu Real complicau şi mai mult lucrurile. Chiar unii cules se îndoiau, Pique simţind nevoie să-i avertizeze că cine nu crede că Barca poate întoarce rezultatul ar fi mai bine să-i dea abonamentul unui prieten. Dacă cineva a făcut-o, a pierdut un meci de poveste.

[cleeng_content id=”191525886″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • genul de meci care face ca discuţiile despre lipsa unui plan B sau a neputinţei lui Messi în faţa echipelor italieneşti să pară un pic caraghioase. Barcelona n-avea nevoie de un plan B cât mai degrabă să recupereze ceea ce i-a lipsit acut în ultimele săptămâni: viteza paselor şi intensitatea pressingului. Cele două sunt parmezanul şi sosul de roşii din jocul Barcei. Fără ele, Barcelona e doar o porţie goală de paste. Şi nimănui nu-i plac pastele goale.
  • Xavi spunea înaintea partidei: “Viteza paselor ar trebui să fie arma noastră. Cu cât e mai bună, cu atât avem mai multe şanse”. Nu i-a luat mai mult de cinci minute ca să-şi valideze teoria. Căpitanul Barcelonei i-a aşezat mingea lui Messi după un un-doi electrizant în urma căruia argentinianul a găsit vinclul porţii dintre cinci adversari.
  • importanţa acestui gol nu poate trece subestimată. Un gol care a detonat de la bun început anxietatea care pândea la colţ. Aceeaşi anxietate care începea să se simtă pe finalul primei reprize, când Barcelona găsea tot mai greu spaţii în treimea adversă. Dacă Tito Vilanova ar fi putut cumva să-şi aleagă minutele în care Barcelona să marcheze, nu cred ar fi ales altceva decât cinci minute distanţă de capetele primei reprize.
  • Barcelona a avut aseară acceleraţie în jocul de pase, pragmatism la finalizare şi o linie de mijloc cu roluri bine definite. Adică exact lucrurile bulversate de prezenţa în echipă a lui Fabregas. Nu e o coincidenţă că această evoluţie care a amintit de Barcelona anilor 2008-2011 a venit în urmă unei aşezări şi a unei linii de start apropiate de acea perioadă. Prin aducerea lui Fabregas Barcelona a încercat să repare ceva ce nu era stricat. Asta n-a ieşit în evidenţă cât timp Pedro şi David Villa au fost accidentaţi serios, dar acum e limpede că prezenţa lui Fabregas în echipă e redundantă.

  • n-a fost un meci perfect al Barcei, care a avut nevoie de şansă la bara lui Niang. A fost însă un efort colectiv remarcabil, dublat de câteva evoluţii individuale vintage. Busquets a taxat pe toată lumea, ca un controlor de bilete de care n-ai cum să scapi. Ce avantaj imens e să ai un singur închizător când orice altă echipă are nevoie de doi ca să facă treaba pe care o face Busquets. Iniesta n-a fost la fel de elegant ca de obicei dar a alergat mai mult ca niciodată. Xavi, the old chameleon eyes, a fost mai direct şi mai incisiv.

  • şi acelaşi Messi a uimit încă o dată prin cât de puţin spaţiu are nevoie ca să facă atât de multe stricăciuni. Când îl văd în seri precum cea de aseară, când îi iese jocul, am acea impresie de “breathtaking rightness” pe care Leonard Bernstein i-o atribuia lui Beethoven:

Our boy has the real goods, the stuff from Heaven, the power to make you feel at the finish: Something is right in the world. There is something that checks throughout, that follows its own law consistently: something we can trust, that will never let us down.

[/cleeng_content]

Sursa foto: jeronen_bennink

Manchester United – Real Madrid 1-2

  • orice discuţie despre meciul de aseară trebuie să înceapă cu eliminarea lui Nani, care a întors jocul pe dos, şi o dată cu el soarta calificării. A fost genul de fază care polarizează opiniile. Unii spun că e clar ca bună ziua că a fost de roşu, alţii sunt convinşi că a fost de galben. Când opiniile sunt atât de împărţite, singurul lucru clar e că faza n-a fost atât de clară pe cât pare din ambele tabere.
  • hai sa lămurim întâi lucrurile care nu contează. Nu contează că Nani nu l-a văzut pe Arbeloa, că a vrut să joace mingea sau că n-a avut intenţie. E irelevant. Nu contează că eliminarea lui Nani a stricat meciul. Arbitrii sunt puşi să ia deciziile corecte, nu să păstreze meciul palpitant. Nu contează nici câţi englezi a eliminat arbitrul turc la viaţa lui.
  • tot ce contează, după regulament, e dacă intrarea lui Nani a fost reckless (de galben) sau a pus în pericol siguranţa adversarului (de roşu). Părerea mea e că face parte din prima categorie şi că un galben ar fi fost suficient. Dar nu mi-e greu să înţeleg de ce arbitrul a considerat că atunci când crampoanele unui jucător ajung pe şoldul altuia, siguranţa acestuia e pusă în pericol. Spiritul jocului impunea un galben, dar litera legii permite roşul. E o decizie aspră, dar nicicum jaf la drumul mare.


[cleeng_content id=”965225005″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • unşpele trimis de Alex Ferguson a surprins prin absenţa lui Rooney, dar scoţianul n-a făcut decât să corecteze problemele din tur. Pe Bernabeu, Rooney şi Kagawa au fost cei mai slabi oameni ai lui United, astfel că în retur au sărit din schemă.
  • Kagawa nu s-a ţinut de Xabi Alonso în meciul tur, aşa că a fost înlocuit de Welbeck, care a tăiat cureaua de transmisie a Madridului. Rooney a îngăduit prea multe şanse pe partea lui în tur, aşa că a fost înlocuit de Ryan Giggs, mult mai responsabil din punct de vedere tactic. Galezul a fost cel mai bun om al lui United aseară, jucând al 1000-lea meci pentru club. Ambele mutări s-au dovedit inspirate şi au redus Madridul la şuturi optimiste din afară careului în prima repriză.
  • asta nu explică totuşi prezenţa lui Nani în echipa de start. Portughezul părea marginalizat după ce a început doar două meciuri în ultimele patru luni şi n-a făcut parte nici măcar din lot în meciul tur. Rooney în schimb e cel mai în formă jucător ofensiv al lui Man Utd. Cu excepţia meciului de pe Bernabeu, unde a jucat aproape ca mijlocaş defensiv auxiliar, Rooney a dat patru goluri şi două pase decisive în ultimele patru meciuri ca titular. De ce l-a ţinut Fergie pe bancă? Singură explicaţie rezonabilă e că a avut mai multă încredere în Nani decât în Rooney că poate să facă o treaba defensivă solidă.
  • dar asta deja e o strategie prea reactivă, prea prudenţă. Singura zonă în care Fergie avea loc de manevră, era partea stânga, ţinând cont că Arbeloa nu e tocmai un fundaş aventuros. Dar chiar şi aici, SAF a ţinut să-şi ia măsuri de precauţie, pentru a avea două rânduri de câte patru oameni clar definite pe fază defensivă.
  • cu toată bravada de la conferinţă de presă, Fergie a jucat la meci nul. United a avut un plan pe care l-a executat perfect până în momentul în care a rămas în zece oameni. Însă eu nu de execuţie mă îndoiesc, ci de plan. United a fost preocupată din cale afară să anuleze calităţile adversarului în toate zonele terenului. A ales să răspundă la întrebări, în loc să le pună. Din zece jucători de câmp, opt şi jumătate au avut sarcini predominant defensive. Întrebarea e dacă Man Utd nu şi-ar fi dat o şansă mai mare de calificare dacă ar fi jucat mai curajos.

  • celălalt reproş care i se poate face trupei lui Ferguson e lipsa de reacţie imediat după eliminare. Nu e nicicum uşor să rezişti în zece oameni, dar Inter şi Chelsea au făcut-o în faţa unei presiuni mult mai mari, în deplasare. United a pierdut brusc controlul şi a cedat la primele asalturi serioase ale Realului.
  • Manchester United nu merita să iasă în felul ăsta din Liga Campionilor. Arbitrul a făcut-o knock-out în repriza a patra, dar continuând pe logică pugilistică n-aş spune că era în faţă la puncte după primele trei reprize, deşi scorul de la pauză o califica. Trebuia să fie meciul sezonului, dar impresia lăsată e una de dezamăgire pentru că n-o să ştim niciodată cum ar fi evoluat jocul în 11-contra-11.

Sursa foto: 101gg.[/cleeng_content]

Manchester United – Real Madrid – discuție deschisă

Nu ştiu dacă lumea chiar o să stea în loc timp de două ore, cum spunea Mourinho aseară, dar Manchester United – Real Madrid e, fără îndoială, cel mai important meci al sezonului de până acum.

Man United defilează în campionat dar dacă ratează calificarea, vor da apă la moară celor care spun că Fergie îşi arată limitele în duelurile importante din Europa. Dacă nici acum nu baţi Madridul, când nu-l are pe Casillas, când vestiarul e agitat, când ai scos deja un egal bun în tur…

De cealaltă parte Realul vine după o săptămână euforică, dar asta nu schimbă faptul că sezonul lor atârnă de acest meci. Dacă-l pierde, sezonul e ratat, şi odată cu el întregul mandat al lui Mourinho la Madrid.

Alex Ferguson a făcut un lucru rar la conferinţă de presă: a admis că United va lua gol aproape sigur. Asta înseamnă că trupa lui are nevoie să câştige, să dea un gol mai mult decât adversarul, nu să aştepte contra-atacul cum a făcut în tur. Ca întotdeauna, primul XI al lui United e mai greu de nimerit decât numerele la loterie, dar eu îmi fac datoria şi încerc.

În apărare De Gea, Rafael, Evans şi Evra sunt bătuţi în cuie. Fundaşul central de lângă Evans bănuiesc că va fi tot Rio, un cuplu care şi-a făcut treaba în tur. If it ain’t broke don’t fix it.

La mijloc lucrurile se complică, doar Carrick şi Rooney fiind titulari cerţi. Al doilea mijlocaş defensiv cred că va fi Cleverley, pentru că e mai mobil şi mai energic decât Anderson sau Giggs. Galezul va avea totuşi rolul lui, a confirmat Fergie.

Linia de trei din spatele lui Van Persie şi aşezarea ei sunt cel mai mare mister. Rooney cred că va reveni în centru după ce poziţia din tur în partea drepta i-a venit cam peste mână. Mă aştept să-l văd pe Valencia în dreapta, care chiar dacă n-a avut cel mai bun sezon, trebuie să dubleze la Coentrao mai bine decât a făcut-o Rooney. Asta înseamnă că în stânga are locul doar unul dintre Kagawa şi Welbeck, şi în ciuda hat-trickului japonezului din weekend, eu cred că va fi Welbeck, pentru că e mult mai disponibil la efort.

Şi ajungem la Van Persie, care după standardele pe care le-a impus, trece printr-o eclipsă de formă, marcând o singură dată în ultimele şase partide. Eu nu sunt convins de abilitatea lui de a influenţa meciurile cu adevărat importante. Pe Bernanbeu a fost tăcut, la fel ca la ultimul European şi ultimul Mondial, la fel ca în majoritatea meciurilor eliminatorii jucate de Arsenal în Europa.

Sursa foto: havaarkr

Arsenal – Bayern 1-3

  • câteodată fotbalul de pe hârtie se reflectă perfect pe gazon. Aseară am văzut exact ceea ce era de aşteptat atunci când o echipă de locurile 4-6 din Anglia întâlneşte una din cele mai bune echipe din Europa. Arsenal, anxioasă şi limitată, a fost pedepsită de o echipă mai talentată şi mai sigură pe talentul ei. Confident to play with full power, cum avea să spună Wenger despre adversari după meci.
  • Meme Stoica remarca la pauză că, post pe post, fiecare jucător de la nemţi e mai bun decât corespondentul său de la englezi. Ok, poate un pic nedrept faţa de Jack Wilshere, dar ideea stă în picioare. În afară de asta Bayern a dat impresia că e mai mult decât suma părţilor. La Arsenal a fost pe dos, poate şi pentru că atâtea părţi, Vermaelen, Ramsey, Cazorla sau Walcott n-au jucat pe poziţiile lor obişnuite din acest sezon.

[cleeng_content id=”106613443″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • cu Ramsey titular în locul lui Giroud, Wenger a confirmat ce spunea la conferinţa de presă, că un 0-0 acasă n-ar fi un rezultat rău. Din punctul ăsta de vedere, golul lui Kroos şi apoi cel al lui Muller au dat peste cap toate calculele gazdelor. Calificarea era rezolvată după primele 20 de minute, după goluri venite nu atât pe sclipiri ale nemţilor cât pe erori ale gazdelor. Jonathan Wilson a captat asta perfect:

All goals count the same of course, but to concede to a set play against a side as good on the ball as Bayern is galling, like the gunslinger who survives the shootout but then falls down the stairs.

  • Arsenal a încercat să iasă la joc dar n-a fost în stare, făcând o primă repriză jalnică, în care n-a trimis nici un şut spre poarta adversă. La fel că în meciurile recente cu Chelsea şi Man City, Arsenal a dat drumul la joc când era deja prea târziu. O jumătate de oră mai pozitivă în repriză secundă, începută cu golul norocos al lui Podolski, a fost anulată de golul la fel de norocos al lui Mandzukic.
  • la flurierul final stadionul era deja pe jumătate gol. Fanii tunarilor care au mai rămas au avut eleganţa de o aplauda pe Bayern, în timp ce nemţii din tribune cântau “Football’s Coming Home”.
  • e la fel de greu să spui cine a fost cel mai slab jucător al lui Arsenal pe cât e să spui cine a fost cel mai bun al lui Bayern. Mertesacker şi-a scăpat constant adversarul din marcaj, Ramsey şi Cazorla au fost anonimi, Podolski putea să-l ajute mai mult pe Vermaelen. La oaspeţi Lahm, Muller şi Kroos au fost impecabili.

  • să pierzi în faţa unei echipe de o asemenea calitate nu e nici o ruşine. Ruşine e să te pui singur în poziţia asta când ar fi trebuit să ştii mai bine. După două ediţii la rând în care a căzut cu Milan şi Barcelona, ai fi zis că Arsenal şi-a învăţat lecţia şi o să facă tot posibilul să termine pe primul loc într-o grupă mai mult decât accesibilă.
  • chiar după ce pierduse acasă cu Shalke, tot ce avea de făcut era să bată în deplasare pe Olympiakos. Wenger însă a apelat în Grecia la jucători că Squilacci, Meade, Arshavin sau Chamakh. Arsenal şi-a câştigat grupa o singură dată de două ori în ultimele şase sezoane şi plăteşte pentru asta.

[/cleeng_content]

Sursa foto: 101greatgoals.