anglofil.ro

• Acum ceva timp spuneam că Wenger nu reuşeşte să îşi disciplineze jucătorii, dar în meciul de aseară de pe Etihad a făcut fix asta. Probabil nimeni nu credea înainte de meci, dar în sfârşit tunarii au făcut un meci impresionant într-o deplasare importantă. Arsenal a fost cu totul altă echipă. Nu am mai vazut Arsenalul din meciul cu Anderlecht când şi la 3-0 se aruncau peste adversar. Anul trecut au avut posesia 47% şi au pierdut cu 6-3. Acum posesia a fost de 35% şi au câştigat cu 2-0. În sfârşit Arsenal şi-a adaptat strategia în funcţie de adversar şi rezultatul s-a văzut. O linie de patru fundaşi siguri pe ei protejaţi de o prestaţie excelentă de cei doi oameni din faţa lor: Ramsey şi Coquelin. Francezul a făcut fix ce trebuia: nu a avansat şi a acoperit spaţiul lăsat liber de Ramsey atunci când galezul se arunca în atac, în stilul caracteristic. Adaugând la asta un meci de zile mari făcut de Cazorla, care în principiu a făcut ce a vrut la mijloc, avem de-a face probabil cu unul dintre cele mai bune meciuri făcut de Arsenal în ultimii ani. Dacă tunarii ar reuşi să păstreze această strategie cu echipele mari şi să revină la ‘same old Arsenal’ în restul meciurilor, ar avea un loc asigurat în primele patru.
• De cealaltă parte, cred că meciul a fost în aceeaşi măsură pierdut de City cât a fost câştigat de Arsenal. Apărarea lui City a fost un eşec de la bun început: Demichelis a pierdut două mingi complet aiurea care puteau fi costisitoare la începutul meciului, Ramsey a trecut uşor de Zabaleta înaintea golului lui Cazorla iar Fernando nici nu ştia unde era Giroud la golul doi. Se simte şi absenţa lui Yaya Toure; City nu au mai câştigat un meci fără el pe teren din aprilie anul trecut, iar faptul că cetăţenii nu au avut un şut spre poartă până în minutul 36 spune povestea.
• 11 – 1 a fost raportul şuturilor pe poartă în favoarea lui Chelsea pe Liberty Stadium. Scorul 5-0. Tot pentru Chelsea. Suntem abia la jumătatea sezonului, dar cred că echipa actuală a lui Chelsea este peste prima echipă făcut de Mourinho pe Stamford Bridge şi ar putea intra în istorie ca una dintre cele mai bune din istoria Premier League. E greu, spre imposibil, de găsit un compartiment în lotul lui Chelsea la care mai trebuie lucrat. Poate un fundaş central nu ar strica având în vedere că rezerva cuplului Cahill/Terry este Zouma. Dar oricum pare cea mai puternică echipă din Anglia şi nu îi văd să rateze titlul.
• Manchester United învinge dar, din nou, nu convinge. A fost un meci foarte strâns pe Loftus Road şi scorul de 0-2 poate fi considerat mincinos. QPR a făcut un meci foarte bun şi iaraşi De Gea a făcut diferenţa pentru diavoli. E greu de găsit un meci în care United a impresionat cu adevărat. Poate meciurile cu Hull sau QPR, dar vorbim de echipe din subsolul clasamentului. Într-adevăr, e încă de muncă pe Old Trafford şi accidentările constante nu-l ajută deloc pe van Gaal. Totuşi, cred că toată lumea ar fi mulţumită cu locul patru la finalul sezonului aşa că motive de panică deocamdată nu sunt.
• Newcastle a dominat pe Southampton pe toată durata meciului şi la mai toate categoriile mai puţin şuturi pe poartă (3-3), dar sunt la a treia înfrângere din patru meciuri de când a plecat Pardew. Poate că au contat absenţele lui Tiote şi Cisse, dar cert este că au avut meciul în mână şi l-au pierdut. E greu de înţeles de ce nu a fost numit încă un antrenor. S-a vorbit de multă lume: Steve Bruce, Steve McClaren, Christophe Galtier, Remi Garde şi Tim Sherwood. Ultimii doi sunt favoriţi, după ce restul s-au exclus singuri de pe această listă. Ashley ar trebui să numească mai repede un antrenor pentru că deja suntem la sfârşitul lui ianuarie şi Newcastle nu a făcut niciun transfer. Evident nimic nu se poate face până nu vine un nou manager, dar Ashley ştie asta şi nu m-ar mira ca acesta şi planul lui: să aştepte până se termină perioada de transferuri şi abia apoi să numească un antrenor.
• „Alan Pardew is one of our own” se auzea pe Turf Moor sâmbătă după-amiază, când Crystal Palace a revenit din nou după ce a fost condusă pentru al doilea meci la rând şi Alan Pardew are acum trei victorii în trei meciuri de când a ajuns pe Selhurst Park. Diferenţa dintre Pardew şi Warnock s-a văzut şi în acest meci: Pardew a schimbat foarte inspirat tactica mutându-l pe Gayle pe stânga şi Zaha în dreapta, iar cei doi au fost cei mai importanţi oameni în revenirea lui Palace. Sigur că mai e mult până departe pentru Crystal Palace iar Pardew a oferit evoluţii destul de inconstante pe St James’ Park, Newcastle oscilând între perioade bune şi proaste, dar sunt cu siguranţă motive de optimism pentru fanii Palace.
• Dacă anul trecut Sam Allardyce punea mâna la ureche într-un gest ironic către suporteri care îl huiduiau după victoria cu Hull, situaţia e total diferită acum. West Ham are un sezon foarte bun, joacă alt fotbal şi toată lumea e, în principiu, fericită. Hull a dominat prima repriză dar a ratat toate ocaziile iar în repriza a doua West Ham nu i-a iertat şi a înscris de trei ori. Reid, care a fost cel mai bun fundaş de pe Upton Park sezonul acesta, refuză să-şi prelungească contractul fiind cu gândul probabil la Arsenal şi a fost lăsat pe bancă. Tomkins şi Collins s-au descurcat bine, dar amândoi au ieşit accidentaţi aşa că Reid şi O’Brien le-au luat locul. Big Sam pare că are alternative bune în defensivă chiar dacă pleacă Reid şi viaţa e ciudat de frumoasă pe Upton Park zilele astea.

Au trecut 18 ani de când Evening Standard titra după sosirea francezului pe Highbury „Arsene Who?”. Nimeni nu îşi mai pune întrebarea asta acum. Ştim cu toţii cine e Arsene: este „Le Professeur”, este omul care a revoluţionat fotbalul englez prin schimbarea modului de alimentaţie al fotbaliştilor dar mai ales este omul care a revoluţionat clubul Arsenal. Totuşi, în 2014, titlul din Evening Standard este înlocuit de un banner al fanilor Arsenal care au făcut deplasarea la WBA pe care scria „Arsene thank you for the memories, but it’s time to say goodbye”. Înainte de a răspunde la întrebarea cum s-a ajuns aici, să recapitulăm pe scurt realizările lui Wenger la Arsenal.

Wenger a venit în 1996 la Arsenal şi are în palmares trei titluri, cinci cupe şi cinci supercupe. Mai important, are în palmares un titlu în sezonul 03-04 obţinut fără ca echipa lui să fie învinsă tot sezonul. Mulţi au spus că acea Arsenal rămâne cea mai puternică echipă din era Premier League. De asemenea, Arsenal a ajuns pentru prima dată în istoria clubului în finala Champions League în 2006 cu Arsene la cârmă. Dar mai important de atât, Wenger a scos în evidenţă importanţa dietei fotbaliştilor, lucru care a schimbat total modul în care funcţionează cluburile din Anglia. Cu Wenger antrenor, Arsenal s-a mutat pe Emirates şi o duce foarte bine financiar. Asta pentru că Arsene nu este un antrenor, este un manager în adevăratul sens al cuvântului. Principala lui grijă e ca clubul să o ducă bine, din toate punctele de vedere.

Cu toate acestea, mandatul lui Wenger la Arsenal ridică nişte întrebări. Prima ar fi dacă trei titluri în 18 ani sunt destule. Cu toate reuşitele din punct de vedere financiar ale lui Wenger pe Emirates, până la urmă principalul obiectiv al unui club ca Arsenal este să câştige trofee. Aici tunarii nu stau deloc bine. Sigur, au câştigat FA Cup în 2014, dar succesul acesta vine după nouă ani de la ultimul trofeu. Cred că la Arsenal e vorba deja şi de o anumită rutină prin care suporterii trec în fiecare an. Început de sezon bun, speranţe mari, în sfârşit acesta e anul şi apoi urmează căderea. Veşnicele accidentări, scădere de formă, eternul loc patru la final de campionat şi eliminarea din optimile Champions League. Boring, boring Arsenal din nou. Nu atât lipsa de trofee, cat previzibilitatea unui sezon al lui Arsenal este cea care deranjează cel mai mult. E un film la care ştim finalul. Şi nu e un happy-end.

A doua întrebare este de ce a lăsat Arsene atâţia jucători importanţi să plece? Wenger este renumit pentru faptul că preferă să cumpere ieftin şi jucători tineri în favoarea aşa-numitelor „vedete”. Strategia asta a produs jucători mari ca Henry, Vieira, Ashley Cole, Fabregas, van Persie, Nasri etc. Toţi aceşti jucători au fost vânduţi. Dar stau şi mă întreb: dacă au fost cumpăraţi foarte ieftin, Arsenal nu avea probleme financiare, chiar era necesar să fie vânduţi atâţia jucători valoroşi? Oare cum ar fi arătat Arsenal măcar cu jumătate din acei oameni încă pe teren? Iar în ultimii ani nu a mai reuşit să aducă alţii pe măsura lor. Giroud nu e Henry, iar Arteta în niciun caz nu e Vieira. În mod surprinzător în 2013 a avut loc o excepţie care, teoretic, confirma regula. A venit Ozil de la Real Madrid pentru 42 de milioane de lire. A avut un impact important la început, însă apoi au venit accidentările şi restul e istorie. Anul acesta a venit Alexis care trage echipa după el, un transfer excelent, dar asta nu face decât să mă ducă cu gândul la clişeul „cu o floare nu se face primăvară”. Mulţi l-au acuzat pe Wenger că nu investeşte bani în transferuri, dar nu cred că asta e problema. Eu mă întreb ce s-a schimbat la Wenger de nu mai găseşte acei jucători tineri şi strălucitori pe care numai el îi vedea înainte.

O a treia întrebare ar fi legată de accidentări. Sunt mult prea multe şi e unul din motivele contestării lui Wenger. De ce se întâmplă tocmai la Arsenal, acolo unde Wenger a pus mereu accent pe stilul de viaţă sănătos al fotbaliştilor? Şi mai important: de ce nu se găseşte o soluţie?

Cred că Wenger mai are o mare problemă. Nu reuşeşte să îşi disciplineze tactic jucătorii, nu pare că are destulă autoritate sau poate tocmai stilul său mai liber a dus la o asemenea situaţie. Acest lucru s-a văzut cel mai bine în meciul cu Anderlecht de pe Emirates. Ce rost are să te arunci peste adversar când conduci cu 3-0? Ok, poţi să controlezi meciul, să ai mingea, să ataci, dar nu cu toate liniile. Nu cred că Wenger le-a spus să facă aşa ceva, ceea ce mă face să concluzionez că el nu reuşeşte să ajungă la ei, să îi facă să înţeleagă anumite lucruri esenţiale din fotbal.

Wenger este cel mai important antrenor din istoria lui Arsenal. I-a ridicat ca nimeni altul. Nu merită să fie huiduit sau înjurat şi tocmai de aceea cred că e momentul să se retragă.